Comisia unificată de Control s-a întâlnit la Bender

Incidentul tragic din 11 mai curent, produs cu implicarea directă a structurilor de forță dislocate ilegal de Tiraspol în perimetrul Zonei de Securitate, s-a aflat în atenția Comisiei Unificate de Control și în cadrul ședinței săptămânale din 20 mai 2021 care a avut loc la Bender.

Delegația Republicii Moldova a cerut retragerea din Zona de Securitate a formațiunilor „grănicerești”, așa cum stabilesc principalele documente ale operațiunii de menținere a păcii pe Nistru.

La propunerea delegației Federației Ruse, s-a decis că discutarea subiectului va continua la reuniunea următoare, fiind necesară o documentare suplimentară asupra incidentului.

Pe durata ședinței un reprezentant al Federației Ruse a fost confirmat în funcție de comandant militar al orașului Bender – raion cu regim sporit de securitate.

În cadrul examinării subiectului privind executarea serviciului la posturile Forțelor Mixte de Pacificare situate în apropiere de Vadul-lui-Vodă, s-a luat act de propunerile identificate de Comandamentul Militar Întrunit pentru postul amplasat pe malul drept al Nistrului. În acest sens, delegația Chișinăului a sugerat realizarea graduală a măsurilor necesare, înainte de a ajunge la un consens și pentru podul de pe malul stâng. Cu regret, partea transnistreană s-a opus inițiativei, ceea ce va tergiversa procesul de îmbunătățire a condițiilor de funcționare a acestor posturi.

Cu referire la posturile ilegale ale Tiraspolului instalate în perioada pandemiei, delegația Federației Ruse și-a asumat identificarea unei soluții viabile care să ducă la implementarea deciziei din 24 septembrie 2020 prin care Comandamentul Militar Întrunit are obligația să elucideze sub toate aspectele fiecare caz de respingere a deplasării observatorilor militari începând cu 12 martie 2020 și să raporteze măsurile întreprinse. Amintim că refuzul părții transnistrene de a accepta deplasarea observatorilor militari pentru documentarea regulamentară a posturilor ilegale a generat pe parcursul ultimului an neaprobarea mai multor rapoarte incomplete ale Comandamentului Militar Întrunit.

În același context, s-a dispus Comandamentului Militar Întrunit să contrapună informațiile privind posturile ilegale din Zona de Securitate reflectate în rapoartele de monitorizare întocmite de Misiunea OSCE în Moldova cu datele din rapoartele observatorilor militari, iar o analiză amplă să fie prezentată Comisiei Unificate de Control.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share