Companiile aeriene vor transmite datele pasagerilor până la efectuarea zborului

Companiile aeriene vor transmite, în prealabil, datele despre călători către Unitatea de Informații privind Pasagerii, care va fi instituită în cadrul Poliției de Frontieră. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Executiv în vederea consolidării securității interne, prevenirii și contracarării activităților teroriste.

FLYONE a fost înregistrat cu succes ca operator IOSA în cadrul programului de Audit IATA pentru Siguranța Operațională

Astfel, datele vor fi transferate imediat ce apar informațiile relevante, dar nu mai devreme de 48 de ore și nu mai târziu de 24 de ore înainte de plecarea programată. În cazul în care datele privind înregistrarea pasagerilor nu sunt disponibile, transportatorul aerian va trimite actualizări la fiecare 2 ore. În același timp, companiile aeriene vor livra informațiile necesare imediat după îmbarcarea pasagerilor în aeronava care se pregătește pentru decolare.

Datele vor fi transmise exclusiv prin metoda „push” – livrarea automată de informații personalizate – și vor fi stocate timp de 5 ani. Informația colectată va fi utilizată strict în scopurile stabilite, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului și legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share