COMRAT // Trei persoane au ars, iar una a fost traumatizată în urma unui accident rutier grav produs puțin după miezul nopții

Trei persoane au ars, iar una a fost traumatizată în urma unui accident rutier grav produs puțin după miezul nopții, pe traseul de ocolire al municipiului Comrat.

La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că impactul s-a produs între o Dacia și un Ford Transit, șoferul Daciei ieșind la depășire pe contrasens.

În urma impactului, automobilele s-au incendiat. Precizăm că Dacia avea instalație de gaz. În timpul lichidării incendiului, în microbuz au fost depistate cadavrele carbonizate a două persoane, iar în Dacia, cadavrul carbonizat al altei persoane.

De către Serviciul Medical de Urgență a fost preluată și transportată cu diverse traumatisme la spital o altă persoană care a fost depistată lângă automobilele tamponate, pasager în microbuz care a fost aruncat din mijlocul de transport în timpul impactului.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share