COMUNICATUL OFICIAL // CSE a anunțat noi măsuri restrictive pentru următoarele 60 de zile

COMUNICATUL OFICIAL DUPĂ ȘEDINȚA CSE DIN 1 APRILIE 2021:

Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit în ședință. Membrii CSE au examinat mai multe propuneri de măsuri restrictive venite din partea instituțiilor statului și le-au evaluat din punct de vedere financiar, juridic, economic și social. Așadar, Comisia a decis să impună măsuri urgente care ar reduce contactul fizic și ar limita răspândirea virusului Covid-19 pe teritoriul Republici Moldova.

Membrii CSE au decis continuarea desfășurării procesului educațional la distanță, cu excepția grădinițelor. În ceea ce privește modalitatea de lucru a instituțiilor publice, Comisia a stabilit că administrația acestora va atrage la serviciu 30% din personalul care este antrenat în activitatea de birou, restul angajaților vor munci de la distanță. În companiile producătoare, munca se va organiza pe ture. În același timp, Agenția Servicii Publice va activa în baza programărilor prealabile, astfel încât să se evite formarea cozilor.

A fost luată hotărârea de a institui regim special de circulație a cetățenilor în orașele Chișinău și Bălți. Se interzice deplasarea în afara locuințelor în intervalul orelor 23:00 – 05:00, începând cu data de 3 aprile. Excepție fac persoanele care se deplasează în interes profesional, pentru asistență medicală, achiziționarea de medicamente, sau îngrijirea persoanelor apropiate. Aceștia vor fi nevoiți să prezinte misiunilor de patrulare o declarație pe propria răspundere sau să arate permisul de muncă. În plus, se interzice aflarea persoanelor în spații publice, cum ar fi parcuri, zone de agrement, terenuri de joacă, sau terenuri sportive.

Comisia a decis interzicerea tuturor tipurilor de ceremonii. În incinta Serviciilor de stare civilă sau a centrelor multifuncționale se va permite aflarea exclusivă a mirilor, fără festivități solemne. Totodată, se interzice defășurarea adunărilor, întrunirilor, manifestațiilor, mitingurilor și altor tipuri de acțiuni în masă.

Membrii Comisiei au anunțat că în cazul în care o unitate economică va încălca măsurile de sănatate publică sau va pune în pericol sănătatea cetățenilor, activitatea acesteia va fi suspendată pentru perioada stării de urgență.

CSE a interzis întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze furnizarea serviciilor, prin deconectarea blocurilor de consum, sau să aplice penalități pe motiv de neachitare de către consumatorii casnici a facturilor de energie electrică, termică, gaze naturale sau apă potabilă consumată. Deconectarea de la utilități poate fi făcută doar în cazul în care este pusă în pericol viața și sănătatea oamenilor.

Se instituie moratoriu până la 30 mai 2021 asupra controalelor de stat planificate de către organele abilitate cu funcții de control asupra activității de întreprinzător. Această prorogare nu se aplică controalelor sau inspectărilor efectuate de către ANSP și ANRE.

Premierul interimar a anunțat că în caz de solicitare, conducătrorii instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale sau raionale, dar și prestatorii de servicii medicale de drept privat sunt obligați să asigure detașarea tuturor medicilor angajați către instituțiile spitalicești cu profil Covid-19.

În cadrul briefingului de presă, susținut imediat după ședința CSE, șeful interimar al Guvernului a declarat că membrii Comisiei examinează mai multe posibile măsuri de susține a comunității de afaceri.

„Suntem în proces de identificare a resurselor financiare pentru determinarea unor acțiuni de sprijin a businessului. Prin urmare, propunerile de măsuri pentru încurajarea mediului de afaceri și susținerea agenților economici, precum și pentru protecția cetățenilor afectați de impunerea stării de urgență vor fi hotărâte la următoarea ședință a CSE și dispuse într-o Decizie ulterioară”, a subliniat Aureliu Ciocoi.

Dispoziția CES nr.1 din 01 aprilie 2021 este publicată aici.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share