Concesionarea Aeroportului și creșterea prețurilor la carburanți, principalele subiecte discutate la ședința CSS

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat ieri ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căreia s-a discutat despre concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și despre creșterea prețurilor la carburanți.

După dezbaterile pe primul subiect, care au durat circa patru ore, șefa statului a anunțat că a solicitat Agenției Proprietății Publice să ceară urgentarea examinării în judecată a cauzei privind rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului. „Este un dosar de interes național și am cerut Agenției Proprietății Publice să facă o cerere de urgentare a examinării acestei cauze în instanță”, a spus Maia Sandu.

Potrivit Președintelui Republicii Moldova, la ședința CSS s-a mai discutat despre monitorizarea, realizată de instituțiile statului, a investițiilor făcute în Aeroport, și despre evaluările pe care le face Agenția Proprietății Publice (APP) în acest sens. Respectiv, ar urma să se facă o anchetă la nivel de Guvern cu privire la modul în care a fost urmărită implementarea planului de investiții până în 2019, pentru că anume în perioada 2014-2019 există mai puține rapoarte la APP. „Avem bănuiala că nu s-a dorit să se monitorizeze modul în care compania care deține concesiunea Aeroportului își îndeplinește contractul de concesionare”, a spus Maia Sandu.

Pentru cel de-al doilea subiect, au fost invitați să dea explicații șefii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și cel al Consiliului Concurenței. „Este clar pentru toți că aceasta este o acțiune concertată din partea companiilor, dar și o dovadă a lipsei de acțiuni din partea instituțiilor statului”, a menționat Președintele Republicii Moldova. În acest context, doamna Maia Sandu a solicitat Consiliului Concurenței să facă uz de instrumentele sale legale și să intervină imediat în aceste cazuri, inclusiv prin înghețarea prețurilor, atunci când acțiunea companiilor este concertată și a recomandat Parlamentului, în a cărui subordonare se află cele două structuri, să nu se mai opună evaluării externe a acestora.

Total
0
Shares
Total
0
Share