Condamnatul penal Ilan Șor mai vrea un mandat de parlamentar

Condamnat de prima instanță la șapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semi-închis, pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii, Ilan Șor candidează la următoarele alegeri parlamentare anticipate și mai vrea un mandat de parlamentar.

Șor este în fruntea listei Partidului Șor la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Acesta indică faptul că în prezent deține funcția de deputat și că este de profesie jurist, cu specializare în drept economic.

Pentru anul 2020, Șor indică un venit în mărime de doar 3 mii lei, iar soția sa, Sara Șor (Jasmin), suma de 1 183 267 ruble rusești. Pe lângă bunurile de valoare, imobile și autoturisme, Șor mai raportează o datorie personală în sumă de 70 000 000 lei și 349 200 €, bani împrumutați de la mama vitregă. De la aceeași persoană s-a împrumutat și interpreta Jasmin, care este soția politicianului. Aceasta datorează 30 000 000 lei și 2 200 000 ruble rusești. Familia Șor trebuie să întoarcă banii în următorii 2-3 ani, se arată în declarația prezentată la ANI.

Amintim că Ilan Șor a intrat în atenția opiniei publice după ce a reușit să obțină controlul asupra BEM, apoi a obținut de la stat și contractul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. În toate situațiile acesta s-a bucurat inclusiv de suportul Maiei Sandu.

Potrivit Codului electoral, nu pot fi aleși în calitate de deputați persoanele care sunt condamnate la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă şi îşi ispășesc pedeapsa în instituţii penitenciare, precum şi persoanele care au antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârșite cu intenţie. Organele electorale sunt informate despre existenţa antecedentelor penale de către organele Ministerului Afacerilor Interne și/sau de către Autoritatea Națională de Integritate.

Total
0
Shares
Total
0
Share