Social

Condiții noi pentru beneficiarii Programului ”Prima casă”: Mai puține restricții privind actele prezentate și locuințele deținute anterior

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministerul Finanțelor propune noi condiții pe care trebuie să le întrunească solicitanții calității de beneficiar al Programului de stat “Prima casă”. Printre acestea se numără excluderea carnetului de muncă din lista actelor prezentate creditorului, mai puține restricții privind locuințele deținute anterior și prelungirea unor termene aferente procedurilor contractuale.

Noile condiții sunt prevăzute într-un proiect de completare a Regulamentului de implementare a Programului ”Prima casă”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 202/2018.

Astfel, potrivit inițiativei, beneficiarul va putea prezenta creditorului doar un certificat eliberat de angajator privind confirmarea raporturilor de muncă, fiind exclusă necesitatea prezentării carnetelor de muncă.

O altă modificare vizează locuințele deținute anterior.

În redacția actuală, Regulamentul prevede că ”pentru a putea deveni beneficiar al Programului, în momentul depunerii cererii la creditor, solicitantul, inclusiv soțul/soția trebuie să nu dețină în proprietate exclusivă sau comună în devălmăşie cu soţul/soţia nicio locuinţă în decursul ultimelor 12 luni”.

Autorii propun ca în noua redacție Regulamentul să prevadă ca solicitantul ”să nu dețină în proprietate exclusivă sau cu alți membri ai familiei o locuinţă cu o suprafaţă locuibilă de peste 9 mp pentru fiecare membru al familiei în decursul ultimelor 12 luni pînă la data solicitării creditului ipotecar”. Modificarea respectivă este justificată prin completarea în iulie 2018 a Legii nr.293/2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat ”Prima casă”.

Autorii proiectului mai propun mărirea termenului de prezentare de către banca comercială către ODIMM a contractului de ipotecă de la 30 de zile la 60 de zile calendaristice (pct. 31 din Regulament). Totodată, deoarece neprezentarea în termen a contractului de ipotecă poate avea loc din vina reprezentanților băncii, se propune ca banca în asemenea cazuri să acorde creditul în conformitate cu condițiile Programului, deoarece beneficiarul Programului nu trebuie să poarte consecințe pentru inacțiunile băncii

De asemenea, va fi prelungit de la 5 la 15 zile lucrătoare termenul acordat la încheierea contractului de vînzare – cumpărare și a contractului de asigurare a locuinței împotriva riscurilor de pieire sau deteriorare fortuită, la valoarea de înlocuire (pct. 39 și 46 din Regulament). Modificarea este argumentată prin faptul că în procesul de creditare ipotecară în cadrul Programului de stat “Prima casă” s-a constatat necesitatea de prelungire a acestui termen.

Programul de stat ”Prima Casă” a fost lansat în data de 26 martie 2018. În cadrul programului pot fi procurate doar locuințe finisate, date în exploatare și înregistrate în Registrul bunurilor imobile. Valoarea totală a locuinței procurate nu poate depăși un milion de lei. Creditele ipotecare în condiții preferențiale sunt acordate prin intermediul a cinci bănci comerciale: Moldindconbank, VictoriaBank, Moldova Agroindbank, Mobiasbancă și Eximbank.

Sursa: Bizlaw.md

loading...

Comments are closed.