Conducerea MAI a avut o întrevedere cu reprezentanții grupului de agricultori care au organizat și participat la proteste

Ministrul interimar Pavel Voicu a avut astăzi, 1 februarie 2021, o întrevedere cu reprezentanții grupului de agricultori, care au organizat și desfășurat proteste pe parcursul anului 2020, atât în orașul Chișinău, cât și pe traseele naționale. Ședința a fost organizată în urma solicitării agricultorilor, care au venit săptămâna trecută la sediul MAI, pentru a-și manifesta dezacordul față de sancțiunile aplicate de Poliție, pentru încălcările documentate și care au depus o petiție și au cerut audiență la conducerea instituției.

Astfel, în cadrul discuțiilor au fost prezenți factorii de decizie din cadrul IGP și SPIA și reprezentanți ai agricultorilor, organizatori ai manifestațiilor menționate mai sus, Ion Plămădeală și Sergiu Ștefanco.

Ministrul interimar al Afacerilor Interne a venit cu un mesaj prin care a comunicat despre faptul că instituția pe care o conduce, dar și Poliția Națională mereu a optat pentru un dialog deschis cu toate categoriile de cetățeni, indiferent de interesele acestora. Totodată, Pavel Voicu a reiterat că Poliția a fost obligată să intervină și să documenteze cazurile în care participanții la proteste au încălcat legislația Republicii Moldova, iar organizatorii nu au respectat declarația prealabilă.

La rândul lor, reprezentanții grupului de agricultori au menționat că scopul acestor acțiuni a fost să se facă auziți și să transmită mesaje autorităților statului despre problemele cu care se confruntă, recunoscând că la proteste organizatorii nu reușesc mereu să dirijeze cu grupurile de oameni, iar unii, nemulțumiți fiind admit și unele abateri. În acest sens, aceștia au comunicat ministrului că oamenii citați de Poliție nu au posibilitate de a achita amenzi și au solicitat ca aceste procese verbale să fie revăzute, inclusiv examinată posibilitatea de a aplica sancțiuni minime, cu condiția că pe viitor nu se vor admite abateri de acest fel.

Pavel Voicu a subliniat despre drepturile și obligațiile angajaților MAI și acțiunile acestora, solicitând conducerii IGP revederea procedurilor de documentare contravențională a acestor cazuri și stabilirea unei comunicări transparente în acest proces. Ce ține de procesele penale inițiate, ministrul interimar a subliniat că este exclusă implicarea factorilor externi și acestea trebuie să ajungă la o finalitate legală, iar cei implicați trebuie atrași la răspundere.

Total
0
Shares
Total
0
Share