Conducerea Poliției de Frontieră a avut o întrevedere cu delegația de experți estonieni

Astăzi, 29 septembrie, conducerea Poliției de Frontieră a avut o întrevedere cu delegația de experți estonieni, în contextul implementării proiectului „Consolidarea bunei guvernări și dezvoltarea democrației în R. Moldova prin preluarea experienței Estoniei și examinarea utilizării soluției securizate TIC în domeniul securității interne și ordinii publice”. Este un proiect implementat de către Organizația pentru dezvoltare, securitate și suport din Estonia în colaborare cu Institutul pentru politici și reforme europene.

În cadrul întrevederii, partenerii estonieni și-au exprimat predispunerea de a se împărtăși cu experiența de 30 de ani a autorităților publice relevante în domeniul reformării securității interne, folosind soluțiile TIC, în colaborare cu oficialitățile statului și în conformitate cu necesitățile publice.

La rândul său, șeful IGPF Rosian Vasiloi a subliniat că oferirea unor servicii publice de calitate și accesibile cetățenilor este obiectivul primordial al IGPF, iar digitizarea acestora constituie un pas inevitabil în dezvoltarea instituțională.

Totodată, a fost reiterat faptul că pentru Poliția de Frontieră este de o importanță majoră preluarea bunelor practici ale Estoniei pe segmentul de implementare a soluțiilor de guvernare electronică în administrarea sectorului de securitate și ordine publică.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share