Astăzi, 30 octombrie 2025, Consiliul raional Drochia s-a întrunit în ședință extraordinară, convocată de președintele raionului, Vasile Cemortan, conform dispoziției nr. 02/1-5-53 din 24 octombrie.
La ședință au participat 31 din cei 33 de consilieri raionali, ceea ce a confirmat caracterul deliberativ al forului.
Prin vot deschis, consilierul Ion Lupașcu a fost ales președinte al ședinței, iar consilierul Ion Dascal a fost desemnat să semneze deciziile Consiliului în caz de imposibilitate a președintelui.
Pe ordinea de zi au fost examinate și aprobate 16 proiecte de decizii privind finanțele publice, educația, cultura, patrimoniul public și organizarea administrativă. Printre cele mai importante se numără modificarea bugetului raional pe anul 2025, repartizarea componentei raionale de 2% din transferurile categoriale pentru instituțiile de învățământ, transmiterea și casarea unor bunuri publice, precum și decizia de lichidare a IP „Școala primară-grădiniță Șalvirii Noi”.
La finalul ședinței, președintele raionului, Vasile Cemortan, a adresat mesaje de felicitare consilierilor care și-au sărbătorit ziua de naștere, exprimându-le recunoștință pentru implicare și colaborare.