Economic

Consumatorii vor plăti tariful majorat la gazul natural, indiferent dacă prețul de cumpărare va scădea, spune șeful Moldovagaz

Pinterest LinkedIn Tumblr

Chiar dacă prețul de achiziție a gazului se va ieftini pe parcursul verii, Moldovagaz nu va solicita o micșorare de tarif, după ce ANRE va aproba creșterea solicitată de furnizor de peste 24 de lei pentru un metru cub. Despre aceasta a vorbit directorul companiei într-un interviu pentru presa de la Chișinău.

Vadim Ceban a declarat, pentru Europa Liberă, tariful majorat va rămâne în vigoare până în luna octombrie, indiferent de faptul că prețul de cumpărare s-ar putea micșora. În același timp, directorul Moldovagaz dă de înțeles că tariful de peste 20 de lei ar putea fi păstrat și în perioada rece a anului.

”Pentru a avea posibilitatea să achităm față de furnizorul extern am propus în perioada de vară, până la 1 octombrie, să fie acest tarif. Dacă dinamica la piețele bursiere și cotațiile petrolului nu se vor schimba sau vor avea aceeași dinamică, atunci vom reveni cu scăderi ale tarifului de la 1 octombrie. În adresarea noastră către ANRE sunt toate argumentele, justificările și în condițiile în care în situația actuală prețul, chiar dacă luăm 920 de dolari este echivalentul a 17.480 de lei, acesta-i costul de achiziție la ziua de azi, dar de la consumatori noi percepem 11.800 de lei, vedeți care-i diferența, peste 6.000 de lei și cineva trebuie să le acopere. Asta-i situația”, a declarat Ceban.

Directorul Moldovagaz a mai menționat că, noul tarif majorat pentru consumatori ar trebui să intre în vigoare de la data de 1 iunie.

Amintim că șeful Moldovagaz a fost numit în 2019, la propunerea ministrului PAS/Maia Sandu al Economiei.

loading...

Comments are closed.