Convenția ONU privind schimbările climatice apreciază eforturile Republicii Moldova în implementarea Acordului de la Paris

Secretariatul Convenției ONU privin schimbările climatice a apreciat angajamentul și ambiția crescândă a Republicii Moldova în implementarea Acordului climatic de la Paris, transmite Telegraph.md

În acest context, Secretara executivă a Convenției ONU privind schimbările climatice, Patricia Espinosa, a mulțumit Republicii Moldova pentru liderism în elaborarea și prezentarea celei de-a doua Contribuții Naționale Determinate (CND2) la Acordul Climatic de la Paris, care își propune obiectivul global de a menține creșterea temperaturilor medii la suprafața solului sub 2°C.

Efortul depus de Republica Moldova în elaborarea și prezentarea CND2 într-o perioadă foarte dificilă pentru țară, dar și pentru întreaga lume, este remarcabil și înalt apreciat. Creșterea ambiției în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la 70% către 2030, comparativ cu anul de referință 1990, este o contribuție valoroasă la acțiunea globală pentru combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, apreciez faptul că CND2 a Republicii Moldova include și o componentă solidă de adaptare la schimbările climatice și orientată spre viitor”, se arată într-o scrisoare în scrisoarea adresată în data de 22 aprilie 2020 ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion PERJU.

Republica Moldova este a patra țară din lume care a prezentat Secretariatului CONUSC cea de-a doua Contribuție Națională Determinată (CND2), după Insulele Marshall, Suriname și Norvegia. Potrivit documentului, Moldova s-a angajat să reducă necondiționat către anul 2030 emisiile de gaze cu efect de seră cu 70% față de anul 1990. În cazul în care va avea acces la tehnologii și resurse financiare la costuri reduse, diminuarea emisiilor ar putea crește către 2030 până la 88% față de anul de referință 1990.

Citește și: Comisia Europeană a lansat Platforma europeană de date COVID-19

Total
0
Shares
 
Total
0
Share