Alte știri

Copiii și comportamentul în trafic. Recomandările IGP

Pinterest LinkedIn Tumblr

Angajații Inspectoratului General al Poliției monitorizează în permanență siguranța copiilor pe străzi și desfășoară lecții de educație rutieră în instituțiile școlare și preșcolare de învățământ, însă pentru a evita în totalitate pericolul la care pot fi expuși minorii este foarte importantă și educația rutieră de acasă.

În acest context, Poliția Națională reamintește părinților că informarea micuților și exemplul propriu de comportament în trafic sunt esențiale pentru siguranța celor mici.

Astfel, IGP îndeamnă adulții să le explice minorilor:

  • să traverseze doar la trecerile pentru pietoni și doar după ce s-au asigurat din ambele părți;
  • la trecerile dirijate de semafor să traverseze doar la culoarea verde;
  • să nu traverseze strada în fugă, prin fața sau spatele mijloacelor de transport;
  • să circule numai pe trotuare;
  • să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, dar să aleagă locurile special amenajate unde nu circulă mașini;
  • acolo unde nu sunt amenajate trotuare, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, nu în grup, ci în șir, unul după altul;
  •  mai multă atenție la traversare noaptea, atunci când plouă sau este ceață, deoarece vizibilitate este redusă, iar în condiții de carosabil umed, spațiul necesar pentru frânare crește foarte mult!

De asemenea, Poliția Națională reamintește șoferilor că sunt obligați să fie vigilenți la trafic, mai cu seamă în apropierea instituțiilor de învățământ, terenuri de joacă.

Citește și: Atenție șoferi! Trafic rutier parțial restricționat pe str. Ismail

loading...

Comments are closed.