„Copilul-vampir”, îngropat cu o piatră în gură, descoperit de niște arheologi italieni

Arheologii au făcut o descoperire bizară la un sit roman antic din Umbria, Italia. Cercetătorii au găsit scheletul unui copil în vârstă de aproximativ 10 ani, îngropat cu o piatră în gură, cel mai probabil, pentru a-l împiedica să devină vampir, conform superstițiilor de atunci, scrie News.au.

David Soren, un cercetător de la Universitatea din Arizona, a declarat că scheletul a fost denumit „Vampirul din Lugnano” și spune că este prima dată când arheologii fac o asemenea descoperire. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Este extrem de bizar”, a declarat cercetătorul, transmite digi24.

Arheologii cred că gestul de a pune o piatră în gură persoanelor decedate făcea parte din ritualul de înmormântare și avea ca scop prevenirea „ridicării din morminte a morților”.

Scheletul a fost descoperit în La Necropoli dei Bambini, sau „Cimitirul Copiilor”, care datează încă de la jumătatea secolului 5, când în zonă a avut loc o epidemie de malarie.

David Pickel, liderul echipei de arheologi, spune că descoperirea este importantă, întrucât le oferă mai multe detalii despre perioada respectivă și despre amploarea epidemiei, precum și despre „tehnicile de vrăjitorie” folosite de oameni pentru a alunga spiritele despre care se credea că aduc boala.

Lângă scheletul copilului, arheologii au găsit și alte obiecte care sugerează că a avut loc un ritual de magie la înmormântare: oase de broască, mai multe cazane din bronz umplute cu cenușă și rămâșițele unor căței sacrificați, precum și gheare de corbi.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share