Externe

CORONAVIRUS // Arena din Rotterdam care urma să găzduiască Eurovision 2020 va primi pacienţi cu COVID-19

Pinterest LinkedIn Tumblr

Arena din Rotterdam care urma să găzduiască ediţia din 2020 a concursului muzical Eurovision va fi folosită pentru a primi pacienţi cu COVID-19, informează DPA, preluată de Moldpres, citat de Telegraph.md..

Un anunţ publicat pe site-ul arenei sportive Ahoy Rotterdam anunţă crearea unui spaţiu special pentru găzduirea a 88 de pacienţi, cu posibilitatea extinderii acestuia la o capacitate de 680 paturi.

Cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision urma să aibă loc în luna mai în această arenă, însă a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19. Pentru moment, nu este clar dacă evenimentul va avea loc la Rotterdam anul viitor.

Ahoy Rotterdam poate găzdui, de asemenea, pacienţi care nu suferă de COVID-19, însă care nu au mai putut beneficia de îngrijiri medicale în alte clinici din cauza supraaglomerării spitalelor olandeze pe fondul pandemiei. Ca urmare a acestei situaţii, autorităţile locale au decis ca mai multe spaţii din Rotterdam să funcţioneze pe post de clinici de urgenţă.

Între timp, responsabilii din provincia Zeeland (sud-vest) au interzis luni şederea pe timp de noapte a turiştilor. Toţi vizitatorii trebuie să-şi părăsească spaţiile de cazare până luni la prânz, au decis autorităţile locale – decretul urmând să rămână în vigoare cel puţin până în data de 10 mai.

Provincia olandeză este extrem de populară în rândul turiştilor germani, aceştia reprezentând 4 milioane din cei aproximativ 10 milioane de vizitatori anuali ai zonei.

Citește și: 812 decese în ultima zi. Spania depășește China la numărul de cazuri de COVID-19

loading...

Comments are closed.