Lifestyle

Coronavirus: Majoritatea persoanelor au anticorpi şi la şase luni după infectare, conform unui studiu finlandez

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un studiu finlandez publicat vineri sugerează că marea majoritate a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 au anticorpi în organism chiar şi la şase luni după infectare, nivelul în anticorpi fiind cu atât mai ridicat cu cât forma bolii COVID-19 este mai gravă, relatează agenţia EFE, citează Agerpres.ro

Cercetarea, elaborată de Institutul naţional de sănătate şi asistenţă socială din Finlanda (National Institute for Health and Welfare – THL), a investigat 867 de adulţi testaţi pozitiv pentru COVID-19 în primăvară şi relevă că 792 dintre ei (91,3%) încă aveau anticorpi neutralizanţi în sânge la cel puţin şase luni după infectare.

Potrivit institutului finlandez, rezultatele acestui studiu concordă cu alte investigaţii recente în urma cărora s-au descoperit de asemenea anticorpi neutralizanţi la persoanele infectate, deşi cantitatea totală de anticorpi s-a diminuat treptat în lunile ulterioare infectării.

Cu toate că încă nu se ştie cu certitudine, experţii cred că anticorpii neutralizanţi sunt cei care dau imunitate împotriva COVID-19, dar deocamdată nu este clar ce cantitate a acestora este necesară pentru a evita o nouă infectare şi nici cât timp durează această protecţie. Durata protecţiei nu este cunoscută nici în cazul noilor vaccinuri mRNA, cum sunt cele dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna.

Conform concluziilor preliminare ale studiului institutului finlandez prezentate în octombrie, aproape toate persoanele investigate aveau anticorpi împotriva COVID-19 la patru luni după infectare.

loading...

Comments are closed.