COVID-19 MOLDOVA // Un caz depistat în cadrul Curții Supreme de Justiție

De astăzi, Curtea Supremă de Justiție va activa în regim special de muncă. Asta după ce un angajat al Curţii a fost confirmat cu COVID-19.

O dispoziție în acest sens a fost semnată de președintele interimar al CSJ, Vladimir Timofti. Potrivit deciziei, la serviciu se vor prezenta doar angajaţii care sunt stric necesari pentru funcţionalitatea instituţiei, ceilalţi vor munci la domiciliu.

Şedinţele de judecata ale Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie, precum şi pronunţarea hotărârilor motivate pe cauzele penale fixate pentru data de 08 – 13 iunie 2020 se contramandează.

În cazul ședințelor de judecată fixate pentru examinare cu prezența părților, accesul se va permite doar după înregistrarea datelor de identificare și în bază de citație.

Totodată, accesul persoanelor terţe în incinta Curţii va fi limitat.

Toti justitiabilii si persoanele interesate sunt îndemnate să depună cererile şi alte acte prin poştă, sau poşta electronică (info@csj.md). În cazul în care justiţiabilii nu au acces la niciunul din mijloacele indicate, însă se prezintă la sediile Curţii Supreme de Justitţe pentru depunerea cererilor, serviciul de pază de la intrarea în sediul instanţei va anunţa persoanele responsabile din cadrul direcţiei monitorizare şi relaţii cu publicul.

Citește și: VIDEO // L-a bătut, apoi i-a furat telefonul, bani cash și patru carde bancare. Un bărbat din Sângerei a fost reținut pentru jaf

Total
0
Shares
 
Total
0
Share