COVID-19 // Rusia a depășit pragul de 10 000 de infectări cu noul coronavirus

Numărul de cazuri confirmate cu Covid-19 a trecut de pragul de 10.000 în Rusia, cu 1.459 de cazuri noi, au declarat, joi, oficialii ruși, citați de Russia Today, citat de Telegraph.md.

Conform sursei citate, bilanțul cazurilor confirmate de Covid-19 în Rusia a ajuns la 10.131 în ultimele 24 de ore.

Oficialii au raportat că au murit încă 13 pacienți, ceea ce face ca numărul de decese să ajungă la 76.

Dintre noile cazuri, 857 au fost înregistrate la Moscova și încă 199 în jurul capitalei. Al doilea cel mai mare oraș din Rusia, Sankt Petersburg, are 44 de cazuri noi de virus confirmate.

Mai multe regiuni ale Rusiei au urmat exemplul Moscovei de a impune măsuri de izolare şi carantină, locuitorii fiind sfătuiţi să iasă din case doar atunci când este absolut nevoie.

De altfel, Rusia se aşteaptă la un vârf al cazurilor de infectare în următoarele două săptămâni, a declarat marţi un oficial cu rang înalt în Ministerul Sănătăţii.

Aproximativ 900.000 de teste de depistare a noului coronavirus au fost realizate în Rusia, potrivit unor statistici federale.

Citește și: VIDEO // Un pod rutier din nordul Italiei s-a prăbușit. Un șofer a fost rănit

Total
0
Shares
 
Total
0
Share