Externe

COVID-19 SPANIA // Numărul persoanelor decedate din cauza coronavirusului a trecut pragul de 20.000

Pinterest LinkedIn Tumblr

Numărul persoanelor decedate din cauza noului coronavirus a depăşit pragul de 20.000 în Spania, care ocupă locul al treilea în topul celor mai îndoliate ţări din lume prin prisma acestui criteriu după Statele Unite şi Italia, a anunţat sâmbătă Ministerul spaniol al Sănătăţii, citat de AFP și Agerpres.

De la începutul epidemiei, 20.043 de persoane au murit din cauza acestei boli în Spania. În ultimele 24 de ore, numărul deceselor raportate a fost de 565, înregistrând o uşoară scădere în raport cu bilanţul de vineri, când numărul victimelor anunţate a fost de 585.

Numărul cazurilor confirmate se ridică la un total de 191.726, marcând o încetinire a răspândirii virusului în ultimele zile, în timp ce numărul persoanelor vindecate a ajuns la aproape 75.000.

Potrivit autorităţilor sanitare, Spania a depăşit vârful epidemiei de COVID-19, care a ucis până la 950 de persoane într-o singură zi, pe 2 aprilie, iar presiunea asupra spitalelor spaniole a scăzut considerabil.

Însă acest bilanţ, care include doar persoanele testate pozitiv cu noul coronavirus, este tot mai contestat de anumite regiuni spaniole, potrivit cărora mii de alte persoane au murit după ce au prezentat simptome ale bolii dar nu au putut să fie testate, din cauza lipsei de teste disponibile în ţară.

Autorităţile din Catalonia evocă o cifră de peste 7.800 de decese, în timp ce bilanţul naţional pentru această regiune indică sâmbătă puţin peste 3.800 de victime.

Spania a adoptat începând din 14 martie unul dintre cele mai stricte regimuri de izolare din Europa, care a fost prelungit până pe 25 aprilie inclusiv şi care ar putea fi prelungit dincolo de acea dată, deşi unele dintre dispoziţiile sale ar putea fi relaxate.

Citește și: Cum se sărbătoreşte Paştele şi ce obiceiuri sunt în alte ţări

loading...

Comments are closed.