COVID-19 UCRAINA // Pedeapsă cu închisoarea pentru preoții care încalcă regulile de carantină

Preoții vor fi trași la răspundere penală pentru încălcarea regulilor de carantină în perioda Paștelui.

Acest lucru a fost anunțat în timpul unei emisiuni televizate pe canalul „Ukraina 24” de către ministrul adjunct al Afacerilor Interne al Ucrainei, Anton Gerașcenko, notează Libertatea Cuvântului. Potrivit acestuia, pedepsele vor depinde de complexitatea consecințelor adunărilor în masă din biserici în timpul slujbelor de Înviere.

„Dacă Doamne ferește cineva dintre enoriașii care au fost în acea zi la biserică se îmbolnăvește sau moare, sunt posibile consecințe penale și pedepse cu închisoarea. Dacă nimeni nu se îmbolnăvește, iar statisticile ne vor demonstra în următoarea perioadă, atunci se vor aplica amenzi sau pedepse cu suspendare. Nu vom lăsa lucrurile așa „, a explicat Gerașcenko .

De menționat că de Paște Poliția Națională a inițiat cinci proceduri penale pentru încălcarea regulilor carantinei împotriva reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei).

Citește și: Pandemia de coronavirus ar putea dubla numărul global al persoanelor afectate de foamete

Total
0
Shares
 
Total
0
Share