Creștinii din Moldova sărbătoresc astăzi Ispasul

Creștinii din Moldova sărbătoresc astăzi Ispasul, inaltarea domnului

Azi, 17 mai, sărbătorim Înălțarea Domnului sau cum mai este denumită în popor Ispasul. Sărbătoarea cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, de aceea se serbează mereu în joia săptămânii a șasea după Paşti.

Această sărbătoarea este la fel de importantă precum Paştele. De Ispas este ultima zi din an în care se mai mănâncă pască și ouă roșii. Așadar, gospodinele au copt pască și au vopsit ouă. Potrivit tradiţiei, în azi se împart pomeni pentru a-i pomeni pe cei răposaţi. Există obiceiul ca în această zi, creştinii să se salute cu ,,Hristos s-a înălţat!”

Tot în această zi, în bisericile noastre se face pomenirea generală a eroilor morţi pe câmpurile de luptă, pentru ca sufletele lor să se bucure de ajutorul Mântuitorului înălţat la cer. Se zice că Cerurile sunt deschise de la Paști până la Înălțare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi și ajung direct în Rai.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share