Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Sfânta Treime

Creștinii ortodocși au sărbătoresc Sfânta Treime, una dintre cele mai importante sărbători religioase, prăznuită în fiecare an în lunea de după Pogorârea Sfântului Duh (Rusalii).

Sărbătoarea este dedicată Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt –, reprezentând esența credinței creștine: un singur Dumnezeu în trei ipostasuri. Potrivit tradiției, mântuirea omului este lucrarea Sfintei Treimi: Tatăl hotărăște Răscumpărarea, Fiul o împlinește prin Jertfă și Înviere, iar Duhul Sfânt o desăvârșește prin Cincizecime, moment considerat nașterea Bisericii Creștine.

Dogma a fost formulată în Crezul creștin, stabilit la Sinoadele Ecumenice din secolul al IV-lea, la Niceea și Constantinopol. Disputa teologică privind purcederea Duhului Sfânt a fost unul dintre motivele Marii Schisme dintre Biserica Apuseană și cea Răsăriteană în secolul al XI-lea, Biserica Ortodoxă respingând adaosul „Filioque” introdus de Roma.

Total
0
Shares
Total
0
Share