Editoriale

Cristian Saulea: La noi e iarăși iarnă, iubire.

Pinterest LinkedIn Tumblr

La noi e iarăși iarnă, iubire.

Și parcă e frig de-o veșnicie…și afară, și în casă. Înainte de sărbători la mulți oameni le este „frig”. Așa-i, ce să-i faci, sărăcia asta tactilă parcă s-a înrădăcinat adânc în sufletul oamenilor neîmbrățișați, neiubiți și singuri.

Chiar dacă au pus ghirlande luminate și brad, orașul oricum a rămas sur și murdar. Iar oamenii, ca niște corăbii fără ancore se mențin pe linia de plutire. Plutesc dincolo – încoace, nu vin de nicăieri și nu se pornesc niciunde. Mecanic își fac ritualul, lucru-casă, casă-lucru. Parcă toți sunt într-o pauză.

Toată agitația asta de sărbători arată ciudat dintr-o parte. Parcă am nimerit într-un film străin și nu înțeleg nici ce vorbesc, și nici ce fac „actorii”. Tot mai puțin mi-e a brad și globuri. Poate doar pentru Lunu, el sigur o să se bucure. Și când te gândești că eu cândva iubeam Crăciunul.

Știi, iubire, sunt zile când dorul te pune la pământ, nu în tristețe, dezamăgire sau reproșuri. Dorul în starea lui pură, necioplit, colțuros și sincer. Când memoria șterge tot ce a fost rău și îți bagă perfecțiuni; stări, mirosuri, gusturi, chipuri, îmbrățișări, parcă demult uitate.

Și nu-i niciun sens să lupți cu asta, nu ajută… Doar accepți. Parcă e ca televizorul pe care îl pornești să îți țină de urât când vii seara acasă, ca sunet de fundal.

Știi, iubire, chiar dacă oamenii într-un moment devin „depărtări” unul pentru altul, chiar dacă ei pleacă și nu se mai întorc niciodată, ei nu iau cu ei stările și emoțiile. Ele rămân. Ca și focurile care parcă sau stins, dar undeva sub cenușă mai sunt scântei care oricând pot să reaprindă ce-a mai rămas din lemne. Poate oamenii nu mai au nevoie de stările astea, dar ele rămân și trebuie să te înveți să trăiești cu ele.

La noi e iarăși iarnă, iubire…și iar am răcit. La meteo din nou au spus că va fi cea mai lungă și friguroasă iarnă, ca în fiecare an ? Iar noi căutăm disperat „surse de căldură” și ne rugăm să avem amnezie. Să nu mai așteptăm palmele care o să ne mângâie cicatricile care le știu pe de rost și nici ochii curioși care o să ne asculte, și nici brațele care o să ne strângă strâns la piept.

Știi, iubire nici nu mai țin minte de câți ani e iarnă…eu credeam că anul acesta o să fie ultima.

autor: Cristian Saulea

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.