Externe

Cristina Balan, Ambasadoarea RM în SUA pe coperta unei prestigioase reviste americane

Pinterest LinkedIn Tumblr

Prestigioasa publicație Washington Life o include pe Ambasadoarea Moldovei în SUA, Cristina Bălan, într-un vast material de analiză dedicat corpului diplomatic străin din Statele Unite, iar poza diplomatului apare pe coperta revistei.

Ambasadoarea Cristina Bălan face parte dintr-un nou val de ambasadori care, în opinia jurnalistului american Roland Flamini, au un istoric profesional diferit: “aproape două treimi dintre ambasadorii desemnați, care și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintelui Trump în ultimele 12 luni nu sunt diplomați de carieră”. Ca argument pentru această schimbare, Cristina Bălan explică în materialul citat faptul că, “inclusiv la Departamentul de Stat, atunci când se schimbă administrația, oamenii în poziții cheie sunt nominalizați politic” pentru a promova interesele țării, scrie Timpul.

În articolul intitulat “Noi ambasadori pentru o lume în schimbare”, Flamini mai pune accent pe modul în care prioritățile strategice în schimbare la nivel internațional, precum și diversificarea rolurilor unui ambasador modern, influențează însăși profesia diplomatică.

Potrivit autorului, ceea ce au în comun ambasadorii nominalizați politic este accesul rapid la factorii decizionali din țările lor, care poate fi un avantaj pentru soluționarea rapidă a unei crize sau pentru evitarea unor incidente serioase.

În portretul dedicat diplomatului, Washington Life scrie că Ambasadoarea Cristina Bălan a fost vicepreședinte responsabil de relațiile externe ale Partidului Democrat. Înainte de a intra în politică, Cristina Bălan a profesat ca economist, ocupând poziții de conducere în companii internaționale.

cristina balan, ambasador sua moldova, misiune diplomatica moldova, cristina balan, vicepresedinte pdm

loading...

Comments are closed.