Criză geopolitică în America de Nord: SUA și Canada au intrat în conflict din cauza Rusiei

Criză geopolitică în America de Nord, SUA și Canada au intrat în conflict din cauza Rusiei, trump putin trudeau

Premierul canadian Justin Trudeau este responsabil de eşecul summitului G7 deoarece ne-a înjunghiat pe la spate, a afirmat duminică Larry Kudlow, principalul consilier economic al preşedintelui american Donald Trump, relatează AFP.

„El a ţinut o conferinţă de presă şi a spus că SUA au insultat”, a afirmat Kudlow la CNN, adăugând că declaraţiile lui Trudeau constituie „o trădare”.

Premierul Canadei, ţară afectată, ca şi Europa şi restul lumii, de noile taxe vamale americane pe oţel şi aluminiu, a afirmat sâmbătă că aceste impozite sunt „insultătoare” faţă de istoria dintre cele două ţări şi a confirmat că va adopta represalii în iulie.

Câteva ore mai târziu, Trump şi-a retras brusc sprijinul faţă de comunicatul final al summitului de două zile de la La Malbaie (Québec, estul Canadei), în ciuda compromisurilor care au fost obţinute cu greu în privinţa chestiunilor comerciale.

„Ne-am dat acordul, am făcut compromisuri în privinţa comunicatului, ne-am asociat comunicatului cu bună credinţă”, a explicat Larry Kudlow.

„Este o trădare. Ne-au păcălit. Nu doar pe preşedintele Trump, dar şi pe ceilalţi membri ai G7”, a adăugat el.

Total
0
Shares
Total
0
Share