CSE permite vânzarea armelor de foc, dar în anumite condiții

Odată cu declararea stării de urgență și conform prevederilor Legii nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, în Republica Moldova a fost suspendată activitatea unităţilor care comercializează arme şi muniţii. Astăzi, 30 mai, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, au fost aprobate un set de modificări în acest sens.

Dat fiind faptul că riscurile majore au fost diminuate, se permite, prin derogare de la prevederile art.25 lit.b) din Legea nr. 212/2004, exercitarea activităților autorizate de comerț cu arme și muniții din circuitul civil, de către armurieri către persoanele autorizate în condițiile legii.

Această decizie este luată în urma analizelor efectuate de către Serviciul Informație și Securitate (SIS) și Inspectoratul General al Poliției (IGP), pentru o bună funcționare a legii și securității ordinii publice, astfel încât cetățenii să se simtă în siguranță.

Vânzarea munițiilor aferente se permite doar persoanelor care dețin permis de armă, cu includerea obligatorie a datelor despre cumpărător și cantitatea de muniție procurată în registrul de evidență a munițiilor comercializate, cu informarea zilnică a subdiviziunii de resort a Poliției despre operațiunile efectuate.

Unitățile de comerț cu arme și muniții din circuitul civil sunt obligate să depoziteze şi să păstreze armele și munițiile, conform legii, iar eliberarea acestora se va efectua doar după finalizarea tranzacției de vânzare-cumpărare.

Totodată, armurierilor li se permite desfășurarea operațiunilor de testare și verificare a armelor, precum și examinarea tehnică periodică a acestora.

De asemenea, pe perioada stării de urgență, se suspendă efectuarea operațiunilor de import, export/reexport cu arme și muniții cu destinație civilă, cu excepția importului de muniții.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share