CSM a avizat reforma salarizării în sectorul bugetar și cere menținerea garanțiilor salariale din justiție

CSM a avizat reforma salarizării în sectorul bugetar și cere menținerea garanțiilor salariale din justiție
EnglishFrançaisРусский

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat avizul privind proiectul de reformă a sistemului de salarizare în sectorul bugetar, exprimându-și susținerea pentru necesitatea modernizării mecanismului de remunerare.

Potrivit CSM, reforma este oportună și necesară în contextul deficiențelor acumulate de-a lungul timpului și al dificultăților tot mai mari de atragere și menținere a personalului calificat în instanțele judecătorești.

Totodată, Consiliul atrage atenția că proiectul, în forma actuală, nu oferă suficiente clarificări privind impactul asupra veniturilor angajaților din sistemul judecătoresc, în special în contextul reducerii coeficienților de salarizare și al incertitudinii privind valoarea de referință care urmează să fie aplicată.

CSM menționează că nivelul de remunerare al judecătorilor din Republica Moldova rămâne semnificativ sub media europeană, potrivit evaluărilor europene, ceea ce poate afecta atractivitatea profesiei și capacitatea sistemului de a reține personal calificat.

În avizul aprobat, Consiliul solicită menținerea garanțiilor salariale existente, stabilirea clară a valorii de referință pentru sistemul judecătoresc, includerea personalului instanțelor în mecanismele de acordare a sporurilor și realizarea unei analize de impact care să asigure transparența și predictibilitatea reformei.

Potrivit CSM, asigurarea unui nivel adecvat de salarizare rămâne esențială pentru stabilitatea și funcționarea eficientă a sistemului de justiție.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share