Ședință online! CSM caută soluții pentru a suplini deficitul de judecători la Curtea de Apel Chișinău

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a organizat o întrevedere online cu președinții interimari ai Curții Supreme de Justiție și curților de apel pentru a discuta soluții la problemele create de demisiile recente ale mai multor judecători de la Curtea de Apel Chișinău.

Demisiile au dus la o lipsă semnificativă de personal la Curtea de Apel Chișinău, ceea ce duce la tergiversarea examinării cauzelor și la îngreunarea accesului cetățenilor la justiție. CSM a subliniat importanța menținerii calității actelor judecătorești, chiar și în contextul numărului mare de dosare alocate fiecărui judecător rămas.

Pentru a remedia situația, CSM a identificat o serie de soluții administrative și legislative:

  • CSM va organiza noi concursuri pentru selectarea judecătorilor care vor fi transferați temporar sau permanent la curțile de apel;
  • Se vor analiza propunerile de modificare a legislației procesuale penale și civile pentru a eficientiza procedurile judiciare și a reduce durata soluționării cauzelor.

Președintele interimar al CSM, Sergiu Caraman, a reiterat importanța menținerii unui dialog continuu în interiorul sistemului judecătoresc și a subliniat necesitatea identificării rapide a unor soluții viabile și constructive pentru a depăși provocările actuale. De asemenea, a reconfirmat deschiderea CSM spre comunicare cu toți actorii implicați în sistemul judiciar.

Total
0
Shares
Total
0
Share