CSM condamnă limbajul lui Renato Usatîi

Consiliul Superior al Magistraturii, deși condamnă limbajul licențios, recunoaște dreptul la libera exprimare a fostului primar de Bălți, Renato Usatîi, în contextul declarațiilor făcute de acesta despre judecătorii de la Curtea de Apel Bălți care examinează dosarul omorului de la Elizaveta. Inspecția judiciară, care a prezentat o notă informativă legată de acest caz, consideră că liderul Partidului politic Partidul Nostru trebuie să fie sancționat pentru injurii și calomnie, transmite IPN.

Reprezentantul Inspecției Judiciare a precizat astăzi, 2 noiembrie, în ședința CSM, că au fost depășite limitele unei judecăți de valoare și, cu tot respectul la libera exprimare, prin acele declarații a fost compromis acest exercițiu democratic. Inspecția a ajuns la concluzia că CSM ar urma să sesizeze organele de drept în vederea examinării acțiunilor lui Renato Usatîi prin prisma admiterii unei contravenții – injurie sau calomnie. În opinia inspectorilor, Renato Usatîi, având calitatea de președinte de partid, dar și pe cea de primar al municipiului Bălți (în momentul în care a făcut declarațiile), poate avea calitatea de formator de opinie.

Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, membru CSM, a declarat că injuriile cu siguranță nu trebuie acceptate, dar instituțiile statului au posibilitatea să se autosesizeze și să examineze declarațiile făcute, pentru a le da o calificare. „Eu cred că domnul Usatîi a exagerat în expunere, dar chiar dacă este așa, instituțiile statului au posibilitatea să se autosesizeze”, a notat ministrul.

În urma deliberărilor, CSM a decis să condamne limbajul licențios în adresa judecătorilor, dar totodată, să recunoască dreptul lui Renato Usatîi la libera exprimare.

Judecătorii Gheorghe Scutelnic, Oleg Moraru și Viorel Pușcaș de la Curtea de Apel Bălți s-au plâns la CSM pe declarațiile lui Renato Usatîi, considerând că au fost calomniați și le-a fost lezată onoarea și demnitatea. Magistrații au cerut Consiliului Superior al Magistraturii să dea o apreciere acțiunilor fostului primar de Bălți, să intervină și să reacționeze în limitele competențelor profesionale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share