CUB: Garantăm cu ONOAREA și REPUTAȚIA în aceste alegeri

În ultima săptămână electorală din cadrul alegerilor locale generale, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a lansat un mesaj public prin care îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să iasă la vot. La fel, CUB a constatat că guvernarea și-a făcut de cap în această campanie electorală, fapt pentru care a fost raportată către misiunile de observatori.

Președintele CUB, Igor Munteanu, a menționat în cadrul conferinței de presă că la Chișinău, CUB a avut o campanie serioasă, articulată și argumentată creată în jurul a două noțiuni organice: SCHIMBARE ȘI ATITUDINE. „Am mizat pe Ion Bulgac, un candidat tânăr, dar înzestrat cu cele mai bune calități de care are nevoie un primar eficient: inteligență nativă, leadership, onestitate, restul le va învăța ușor, rămânând în serviciul interesului public, nu subjugându-l, așa cum o vor face toți cei care au fost plămădiți de vechea nomenclatură, de corupție, lăcomie, de tranzacții cu baronii comuniști, oligarhi, unul ca unul”, a spus liderul CUB.

Totodată, Igor Munteanu a mulțumit membrilor și simpatizanților CUB pentru munca depusă în acest ciclu electoral, cetățenilor pentru deschiderea și căldura cu care au recepționat mesajele, dar și candidaților CUB din teritoriu. „Înțelegând miza acestor alegeri, nevoia de claritate, de asumare și de normalitate organică am acționat în cadrul acestor alegeri garantând cu ONOAREA și REPUTAȚIA noastră, a membrilor CUB, pentru că tot ce am spus se va face și tot ce vom face în structurile în care vor fi aleși colegii noștri să se întâmple. Asta promitem public! Mizăm pe oameni puternici pentru că oamenii fără caracter trădează la prima ocazie. Din acest motiv, am scos în alegeri lideri noi. Pentru Nicolae Rozembac la Călărași, Sergiu Pîslaru la Orhei, Alexandru Zolotco la Criuleni, Dan Pârlici la Nisporeni, Eduard Balan la Ungheni, Elisaveta Iovu la Strășeni, Iurie Briceag la Cahul, Vitalie Stoian la Ialoveni și mulți alții. Vă îndemnăm să-i urmați pentru că ei pot administra corect orașele și regiunile în care candidează astăzi”, a conchis liderul CUB.

La rândul său, candidatul CUB pentru funcția de primar al capitalei, Ion Bulgac, a menționat că starea în care este orașul astăzi, condiționează CUB-ul la niște acțiuni dure și poate chiar chirurgicale care sunt asumate. „Această campanie electorală pentru noi a fost și este o campanie despre atitudine, bun simț, responsabilitate, asumare de răspundere și multe alte valori de care oamenii care v-au cerut votul doi, trei, cinci și zece ani în urmă au uitat atunci când au ajuns în funcțiile în care Dvs i-ați mandatat să vă reprezinte interesele. Nu-i credeți pe cei care vă promit Chișinău confortabil, bomboane electorale atât de frumos ambalate așa cum au făcut-o de fiecare dată.

Intelectualitatea, profesorii, medicii, antreprenorii, tinerii, oamenii liberi și oamenii serioși au o opțiune serioasă pentru care să voteze. Faptul că guvernarea actuală și  Maia Sandu v-a dezamăgit nu înseamnă că trebuie să-l votați pe Ceban. Uniunea Europeană nu înseamnă pas, valorile europene nu înseamnă pas, ei fost niște impostori și așa și au rămas. Votați CUB și veți fi reprezentați de oameni serioși care știu să muncească și să-și asume responsabilitatea pentru lucrurile pe care le spun și pe care le fac”, a spus Ion Bulgac.

De asemenea, vicepreședintele CUB și șefa stuff-ului electoral pe Chișinău, Rodica Gramma, a adăugat că pe parcursul ultimelor săptămâni echipa CUB a interacționat cu mii de oameni pe care i-a privit în ochi și cărora le-a cerut un vot moral. „CUB are o echipa de profesioniști, oameni care nu au făcut politică, dar care înțeleg ce-i trebuie acestei țări și acestui oraș.

Îndemnul nostru este să mergeți neapărat la vot și să votați cu inima. Să votați gândindu-vă la viitorul acestei țări și la trădările pe care le-am văzut de la cei care astăzi se bat cu pumnul în piept că sunt mari patrioți ai acestei țări. Vă îndemn să votați moral”, a subliniat Rodica Gramma.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share