Social

Cum a reuşit Ştefan cel Mare să facă faţă cu o oaste infimă armatei de 100.000 de soldaţi a turcilor conduşi de Mahomed

Pinterest LinkedIn Tumblr

În anul 1476, la Valea Albă, judeţul Neamţ, a avut loc o bătălie între o mică oaste moldovenească condusă de Ştefan cel Mare şi armata invadatoare a Imperiului Otoman. Ştefan a hărţuit armata turcă producându-i pagube însemnate, însă în cele din urmă a fost învins. Deşi a pierdut bătălia, domnitorul moldovean i-a obligat pe turci să plece din ţară, deoarece au rămas fără provizii.

Bătălia de la Valea Albă a fost una dintre cele mai dezechilibrate bătălii din istoria Moldovei medievale. Conform izvoarelor istorice, la data de 26 iulie 1476, s-a dat o luptă între armata lui Ştefan cel Mare, formată din circa 10.000 de răzeşi şi o numeroasă armată otomană condusă de sultanul Mahomed Cuceritorul. Conform unor istorici, numărul soldaţilor turci se ridica la 90.000, iar alţii chiar au estimat că 150.000 de turci au invadat Moldova.

Mohamed sultanul, aprins de ură neîmpăcată împotriva lui Ştefan, voievodul Moldovei, pentru că, pe de o parte, nu voia să plătească tribut, pe de altă parte, ocupase şi Chilia, numită de cei vechi Clitomast, alungându-i garnizoanele de acolo, iar în anul trecut îi zdrobise oastea de 120.000 de oameni lângă mocirla Racovăţului şi râul Bârlad, îşi adună toate puterile sale la Sofia şi purcese cu duşmănie împotriva aceluia. Şi avea de gând ca, ocupând Moldova cu cetăţile ei, în schimbul unui tribut, să o dea lui Alexandru, un moldovean care zicea că e frate cu Ştefan”, a precizat cronicarul polonez Jan Dlugosz.

În primăvara anului 1476, tătarii au comis mai multe jafuri pe teritoriul Moldovei, astfel că boierii şi-au trimis propriile corpuri de armată prin ţară pentru a-i alunga pe cotropitori. Majoritatea soldaţilor moldoveni au ajuns în nordul ţării, iar Ştefan cel Mare a rămas, în sudul Moldovei, cu o armată formată din mai puţin de 15.000 de răzeşi, care aştepta un atac venit din partea Imperiului Otoman.

Prinzând inimă în urma înfrângerii tătarilor, mai cu cruzime se aruncă Ştefan voievod asupra turcilor şi tăie o mulţime din cei care trecuseră mai întâi Dunărea cu luntrile. În ciocniri singuratice, din pădurile în care se retrăsese adânc cu ai săi, bătea adesea mai ales pe cei care mergeau după nutreţ. Şi pe turcii prinşi, fără să ţină seama de vârsta sau de starea lor, sau îi jupuia de vii, sau îi trăgea în ţeapă, până când, în cele din urmă, sultanul, împărţindu-şi oastea lui numeroasă, îl strânse şi din faţă şi de la spate”, a mai menţionat cronicarul polonez.

Ştefan şi armata sa a hăituit constant armata turcă, producând pagube însemnate. Bătălia decisivă s-a dat la Valea Albă, pe raza judeţului Neamţ. Moldovenii au fost nevoiţi să se declare învinşi şi să se retragă din faţa soldaţilor otomani, adunându-se în apropiere de Cetăţile Neamţului, Sucevei şi Hotinului.

Teama, însă, nici atunci nu-l cuprinse pe Ştefan, ci, dorind cu orice preţ lupta, s-a bătut în chipul cel mai vitejesc. Totuşi, turcul îl învinse, omorându-i numai ca la 200 de oameni. Ceilalţi, aproape toţi acoperiţi de răni, fură siliţi să se retragă şi cu ei se retrase chiar Ştefan, păstrându-se pentru viitor şi pentru lucruri mai bune, pe care le aştepta de la soartă. Dar nici turcilor nu le-a fost învingerea lipsită de sânge. Pentru că, cu atâta curaj a luptat Ştefan şi cu ai săi, încât se spune că au căzut aproape 30.000 de turci”, a mai scris Jan Dlugosz.

Cum turcii au fost lăsaţi fără provizii, iar cavaleria uşoară le-a fost distrusă, sultanul Mahomed Cuceritorul fiind nevoit să părăsească Moldova.

„Între acestea, izbucni ciuma şi foametea, două mari nenorociri în oastea turcească, şi mulţi turci piereau în fiecare zi de boala cea grea. (…) Sultanul, nehotărât şi neştiind ce să mai facă, se apucă să prăpădească Moldova cu foc şi jafuri. Foametea creştea din zi în zi, tocmai din cauza aceasta. Şi, după ce pustii toată Moldova, îşi îndreptă oastea şi înspre Podolia şi arse câteva orăşele neînsemnate şi câteva sate. Se apucă sultanul să asedieze câtva timp Suciava şi Hotinul dar, fiind straşnic înfrânt sub amândouă cetăţile, fu silit să se retragă cu ruşine şi să se apuce de altceva. Ca o fiară prinsă în cuşcă, ar fi putut atunci, cu ajutorul regelui polon şi al oamenilor săi, să fie zdrobit sultanul cu toată puterea lui, într-un măcel cumplit şi pustiirea jalnică a Moldovei să fie întoarsă împotrivă-i. Însă, pentru că nu se găsea nimeni cine să învingă pe un duşman înfrânt şi de greutatea locurilor, şi de foamete şi ciumă scăpă acea fiară din mâini şi gloria veşnică a regelui şi a polonilor fu ocolită. Pentru învingerea turcilor ar fi fost de ajuns numai oştirea regească din Prusia, alcătuită din curteni şi din mercenari”, a concluzionat cronicarul polonez Jan Dlugosz.

Sursa: Adevarul.ro.

loading...

Comments are closed.