Social

„Cum am supraviețuit Holocaustului”: Mărturiile unei femei căreia viața i-a mai dat o șansă

Pinterest LinkedIn Tumblr

În ajunul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului sute de oameni au cinstit memoria celor care au murit în lagărele naziste.

Cu această ocazie, la Filarmonica Națională din Capitală a avut loc un concert.

Pentru cei prezenţi a fost o surpriză să asculte muzică clasică îmbinată cu elemente moderne. În perioada Holocaustului, pe teritoriul țării noastre au fost omorâți peste 300 de mii de evrei și 50 de mii de rromi. Identitatea a mii dintre cei daţi dispăruţi în lagărele naziste nu a fost stabilită nici până în prezent.

Există diferite date referitoare la cifra evreilor morţi în întreaga lume în timpul Holocaustului, dar toate aceste cifre sunt înfricoșătoare.

Invadarea Poloniei de către Germania, în 1939, a pus capăt copilăriei fericite a Heniei Bryer. Cu ocazia zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului, ea a povestit pentru BBC cum a fost prinsă de germanii cotropitori şi cum a supravieţuit după ce a trecut prin patru lagăre de concentrare naziste.

Purtau uniforme negre cu un craniu pe şapcă şi au instalat boxe mari şi zgomotoase peste tot în oraş pentru a-şi striga propaganda“, îşi aminteşte Henia despre sosirea armatei nemţeşti în Radom, Polonia. „Discursurile lui Hitler ţineau ore şi ore…nu era nimic secret cu privire la ce le va face evreilor“.

La început, familia Bryer a supravieţuit datorită monedelor de aur economisite de tată, fost patron de fabrică de încălţăminte. Însă aveau de îndurat mult mai mult, spune BBC.

În 1941 ei s-au numărat printre cei 30.000 de oameni care au fost închişi în ghetourile organizate în zonele evreieşti. Condiţiile erau groaznice: 10 oameni locuiau într-o singură cameră. Violenţa şi focurile de armă erau la ordinea zilei, dar familia a reuşit să rămână unită.

Acest lucru nu a durat mult. „Fratele meu mai mic a fost luat la fabrica de armament. Nu am ştiut ce s-a întâmplat cu el în timpul războiului şi nici el nu a vorbit despre asta“, mărturiseşte Henia pentru BBC.

Fratele ei mai mare, care suferea de un handicap încă de la naştere, s-a aflat printre cei ucişi. „Fratele meu s-a dus la spital, dar au fost omorâţi toţi care aveau dizabilităţi. El ştia exact ce se întâmplă Şi-a scos paltonul şi i l-a dat mamei, spunându-i să i-l dea cuiva care are nevoie, că el n-o să mai aibă nevoie de o haină de iarnă. Mama s-a întors acasă cu paltonul în mână.

Lagărele de concentrare

În luna martie 1944, populaţia ghetoului scăzuse la 300 de oameni, aşa că s-a închis. Cei rămaşi au fost conduşi la gară şi apoi „încărcaţi ca vitele“ în vagoane de marfă. Au fost duşi la Majdanek, lângă Lublin, primul lagăr de concentrare în care a ajuns Henia.

După ce li s-a ordonat să se dezbrace şi au rămas goi în zăpadă, li s-a dat „o uniformă vărgată şi o batistă albă pentru cap – asta era tot ce aveai în timpul iernii“. Henia şi-a petrecut cea de-a şaptesprezecea zi de naştere în lagăr.

După şase săptămâni, familia a fost mutată din nou. Henia Bryer a ajuns la Plaszow, lângă Cracovia, lagărul de concentrare reprezentat în filmul „Lista lui Schindler“. Viaţa acolo era foarte dură, prizonierii erau separaţi în echipe de lucru şi forţaţi să împingă vagoane pline de pietre încărcate din cariere.

Era foarte greu, abia ne descurcam. Erau împuşcături şi spânzurări, iar acolo nu exista crematoriu, doar un deal unde ardeau oamenii şi cenuşa zbura spre noi.“ Un alt pericol era cererea de sânge pentru trupele germane care luptau în Rusia. Sângele era luat cu forţa şi ne era foarte greu sa ne revenim.

La Plaszow tatăl ei a fost omorât în bătaie de un gardian.

Decizii de viaţă şi moarte

În 1944, ea a fost trimisă la Auschwitz-Birkenau, unde l-a văzut pe cunoscutul doctor al lagărului, Josef Mengele. „Ne-au dat jos din tren şi a trebuit să ne dezbrăcăm. Bărbaţii erau separaţi de femei. Şi acolo stătea doctorul Mengele şi apropiaţii lui, complet îmbrăcaţi în uniforme şi noi a trebuit să trecem prin faţa lor. Vă închipuiţi cum ne-am simţit. Totul ţinea de degetul lui: un mic semn spre stânga în dreptul tău şi ajungeai direct la crematoriu, semn spre dreapta şi ajungeai în lagăr“, povesteşte Bryer.

Ea îşi mai aminteşte şi de muzica ce urla în difuzoare în timp ce copiii erau separaţi de părinţii lor. Ea nu şi-a văzut sora, dar n-are nicio îndoială cu privire la ce s-a întâmplat: „A fost trimisă la cuptoare“.

În timpul unei ierni groaznice, Bryer, acum prizoniera tatuată cu numărul A26188, s-a luptat să nu moară de foame recitând poezii pentru a se gândi la altceva. „Îmi repetam mereu că sunt prea tânără să mor. Nu realizasem nimic, încă“. Abia împlinise 18 ani.

La trei luni după ce ajunsese la Auschwitz şi la doar două zile înainte să ajungă trupele ruseşti acolo, ea a fost mutată din nou. Când a ajuns la Bergen-Belsen, a văzut un munte uriaş de cadavre în descompunere. Lagărul era „groaznic“, chiar şi în comparaţie cu Auschwitzul.

„Nu uitaţi niciodată“

După război, Henia s-a reîntâlnit cu mama ei şi au locuit o perioadă în Franţa şi în Israel, înainte să-l întâlnească pe soţul ei Maurice şi să se mute împreună în Africa de Sud.

Acum, la 80 de ani, ei îi este teamă că generaţia tânără nu cunoaşte mai nimic despre Holocaust. „Am făcut o operaţie mai demult şi anestezistul a venit şi mi-a văzut tatuajul de pe braţ. M-a întrebat ce este şi eu i-am răspuns că-l am de la Auschwitz. «Auschwitz? Ce e asta?» m-a întrebat el. Şi era un tânăr învăţat, un doctor“, spune Henia.

Amintirile Heniei Bryer despre lagărele în care a fost şi despre scenele la care a fost martoră sunt încă prezente şi ea e hotărâtă să nu lase pe nimeni să uite. „În istoria noastră, a oamenilor, am avut războaie şi revoluţii sângeroase şi tot felul de tragedii, dar cred că asta (Holocaustul, n.r.) nu se compară cu nimic“, îşi încheie ea povestirea pentru BBC.

loading...

Comments are closed.