Cum are loc modernizarea Parcului „La Izvor”. Ion Ceban anunță ce lucrări au fost începute

Metamorfoza Parcului „La Izvor”. Timp de câteva luni acesta s-a transformat într-un șantier, unde modernizarea este ca la ea acasă.

Potrivit primarului general Ion Ceban, ieri au început lucrările de aplicare a asfaltului pe aleea pietonală și pista dedicată pentru bicicliști.

„Lucrările vor dura câteva zile, timp în care se vor asfalta în jur de 3000 de metri de trotuar. Așa cum am anunțat anterior, anul acesta intenționăm să reabilităm 2 din cele 4 zone existente din spațiul de agrement. Aici se prevede reamenajarea aleilor pietonale, cu o lungime totală de 7,8 km și care vor asigura legătura între cele 4 lacuri de pe teritoriul zonei de agrement”, a declarat edilul.

Renovarea Parcului „la Izvor” prevede instalarea unui sistemul de irigare a spațiilor verzi, precum și instalarea rețelei de iluminat nocturn. Totodată, în prezent se construiește havuzul de mari dimensiuni la intrarea principală a parcului. Va fi reparat și trotuarul pietonal de lângă carosabil care des este subiect de discuții pe rețelele sociale.

„ Parcul „La Izvor” din sectorul Buiucani are o suprafață de 163 hectare pe care ne propunem să le transformăm într-un adevărat centru pentru amatorii de sport și nu doar”, a conchis Ion Ceban.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share