Cum au fost folosite cele 100 de milioane de lei oferite de municipalitate primăriilor din suburbii. Ion Ceban: Nu a fost stopată finanțarea pentru nici un proiect

Proiectele din suburbii, care au fost finanțate în mare parte de Primăria Chișinău, au fost discutate în cadrul unei ședinte cu edilii din suburbii și Ion Ceban. Edilul spune că aceasta a fost cea mai mare finanțare oferită vreodată de către de municipalitate.

„Astăzi am organizat o ședință cu primarii localităților din suburbiile municipiului Chișinău, unde am discutat despre etapele de realizare a proiectelor care sunt în desfășurare și sunt finanțate de către Primăria Chișinău.

Astfel, fiecare edil în parte a raportat pe marginea proiectelor care fie au fost în desfășurare, fie încă sunt în proces de lucru. Totodată, am fost informat despre rata de absorbție a banilor oferiți de către municipalitate. Este pentru prima dată când Primăria municipiului Chișinău oferă suburbiilor un buget atâta de mare este vorba de circa 100 de milioane de lei”, a declarat Ceban.

Edilul afirmă că se bucură de faptul că aceste proiecte sunt realizate pentru oameni.

Iată lista proiectelor realizate în suburbii:
– construcția stației regionale de pompare a apelor menajere – Tohatin-Cruzești-Budești
– I.M.S.P Centrul de sănătate Ciorescu
– Reparația unor segmente stradale și curți a blocurilor din com. Ciorescu
– lucrări de construcție a grădiniței de copii din or. Sîngera
– proiectarea sistemului de încălzire la gimnaziul 74 din com. Tohatin
– finalizarea construcției trotuarului pentru pietoni în zona de agrement de la Vadul lui Vodă
– amenajarea stadionului provizoriu și construcția blocului gospodăresc din orașul Vatra
– reparația acoperișului școlii primare nr. 101, com. Băcioi
– reparația și modernizarea drumului de acces către com. Băcioi
– construcția canalizării pluviale de pe două străzi din or. Codru
– reparația capitală a grădiniței de copii nr. 24 din sat. Colonița
– iluminat public s. Grătiești
– construcția traseului Botoșani-Salcâmilor-Stamati din com. Stăuceni
– termoizolarea exterioară a fațadei șa blocul B al LT „Ștefan Vodă” de la Vadul lui Vodă
– construcția rețelelor de canalizare pe mai multe străzi din com. Bubuieci
– construcția gazoductului în mai multe localități din suburbii

Ion Ceban spune că își propune să lucreze în continuare tot în acest format de finanțare. Astfel, contribuția Primăriei Chișinău va fi de 70%, iar a primăriilor locale de 30%.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share