Cum se pregăteşte raţa umplută cu sarmale, reţeta perfectă de Crăciun. Secretul gustului savuros al preparatului

Rață cu sarmale, recetă, cum gătim rața, rață la cuptor, bucate de sărbători, sarmale,

Preparatul este o combinaţie apetisantă de arome, pornind de la carnea de raţă şi până la legume şi verdeţuri. Scorţişoara, coaja de portocală şi boiaua desăvârşesc gustul deosebit al mâncării.

Începem prin a dezosa piepţii şi pulpele de la două raţe, după care le tocăm la maşina de tocat sau mărunţim carnea cu ajutorul unui satâr. O parte din varza sărată, pe care o vom pune cu o seară înainte la desărat, o vom toca. Curăţăm ceapa şi morcovul, prima legumă urmând să o tăiem, iar cea de-a doua să o tocăm pe răzătoare, şi le sotăm împreună în puţină grăsime de pasăre, dacă avem, sau ulei de floarea soarelui.

”Adăugăm şi orezul peste legumele care se călesc, iar apoi stingem totul cu suc de roşii. Pumem şi aromele, respectiv sare, piper şi boia. Tocăm mărarul şi pătrunjelul, ca şi carnea, pe care le vom adăuga în compoziţia amintită, amestecând permanent. După ce compoziţia se mai temperează, vom pune şi coaja de la o portocală rasă, fără să facem exces, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul scorţişoarei”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.
Ingrediente:

  • -O raţă-2,5 kilograme;
  • -Un piept şi două pulpe de raţă;
  • -Varză murată-o bucată;
  • -Morcov-200 de grame;
  • -Orez-150 de grame;
  • -Suc de roşii-600-700 de militri;
  • -Boia dulce-50 de grame;
  • -Ceapă-450-500 de grame;
  • -Sare şi piper după gust;
  • -Coaja de la o portocală;
  • -Scorţişoară-un vârf de cuţit;
  • -Foi de dafin-două bucăţi;
  • -Mărar- o legătură;
  • -Pătrunjel-o legătură.

Varza tocată mărunt o vom căli, de asemenea, în puţină grăsime de pasăre, peste care putem adăuga jumări de la raţă sau bucăţi de piept afumat. Vom forma apoi sărmăluţele de mărime potrivită din restul de varză rămasă. Vom introduce sarmalele în interiorul pieptului de raţă (în mod normal ar trebui să încapă 24-26 de sarmale), alături de un baton de scorţişoară, puţină coajă de la o portocală şi foile de dafin, aşezându-l apoi într-o tavă.

”Dacă nu încap toate sarmalele, le vom aşeza lângă pieptul de raţă şi vom introduce tava la cuptor. Putem pune şi câţiva ardei iuţi pe margine pentru a da preparatului o tentă uşor picantă. Dacă nu avem un capac suficient de mare pentru a acoperi tava, o vom face cu o folie pentru a proteja preparatul de temperatura ridicată de preparare termică. Vom fixa cuptorul la 180-200 de grade”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

Vom lăsa preparatul la cuptor pentru 30-40 de minute, reducând apoi temperatura la 160 de grade, iar după alte 60 de minute verificăm dacă carnea de raţă şi sarmalele s-au pătruns bine. Îndepărtăm capacul sau folia şi mai lăsăm raţa cu sarmale la cuptor pentru alte 20-30 de minute. Preparatul va căpăta o culoare uşor roşiatică, specifică preparatelor la cuptor. Închidem focul şi punem raţa cu sarmale pe un platou, servind preparatul cu mămăliguţă, ardei iuţi şi smântână, la care merge un vin roşu, demidulce sau dulce, după preferinţă.

Sursa: liavagateste.ro

Total
0
Shares
 
Total
0
Share