Cum va fi implementat procesul de vaccinare împotriva COVID-19 în Republica Moldova

Procesul de vaccinare împotriva COVID-19 în Republica Moldova, va fi realizat în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, în scopul reducerii morbidității și mortalității provocate de COVID-19, prin asigurarea și administrarea în timp util a vaccinurilor sigure și eficiente populației Republicii Moldova, Planului Național de Imunizare împotriva COVID-19 și Ordinului MSMPS nr. 93 din 05 februarie 2021.

Astfel, recepționarea vaccinului împotriva COVID-19 va fi efectuată de către Agenția Națională pentru Sănătăte Publică, prin intermediul frontierei avia sau cea terestră. Depozitul național de vaccinuri va asigura păstrarea vaccinului în conformitate cu instrucțiunea vaccinului, la temperaturi de -60oC -90oC; -20 oC și +2 oC +8 oC.

Traseul vaccinului în funcție de etape- anexa 3 din Ordinul MSMPS nr. 93.

În cadrul spitalelor republicane, municipale, raionale, departamentale, Centrelor de Sănătate raionale, Asociațiilor Medicale Teritoriale, Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu”, vor fi organizate Puncte de Vaccinare, în funcție de numărul de persoane care necesită a fi vaccinate și disponibilitatea vaccinului.

Lista instituțiilor medico-sanitare responsabile de vaccinare, conform etapelor și categoriilor de persoane stabilite în Planul național de imunizare împotriva COVID-19- anexa nr. 4.

La etapă I, se va vaccina personalul din cadrul secțiilor de reanimare ATI și secțiilor spitalicești cu specific de tratament COVID-19, ulterior lucrătorii medicali din asistența medicală primară, prespitalicească, spitalicească, servicii de stomatologie, farmacii, servicii de dializă, transfuzii și transplant, medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical, precum și personalul din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Categoriile de persoane planificate pentru vaccinare, conform etapelor stabilite- anexa 2.

Conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice, departamentale și private sunt responsabili de activitățile de planificare, recepționare și gestionare a stocurilor de vaccin, monitorizarea efectelor adverse, evidența și raportarea datelor privind efectuarea vaccinurilor împotriva COVID-19.

Totodată, a fost instituit un Comitet  de coordonare a imunizării împotriva COVID-19, pe lângă MSMPS, care va coordona și supraveghea procesul de imunizare.

Total
0
Shares
Total
0
Share