Curricula de învățământ ar putea fi modificată, Monica Babuc a început consultările în școli

Monica Babuc Ministerul Educatiei Culturii si Cercetarii Academia de Stiinte

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a inițiat consultările cu școlile privind modificarea curriculei de învățământ. În cadrul acestora, Babuc va vizita mai multe instituții de învățământ, unde va purta discuții cu elevii și cadrele didactice.

Prima vizită în acest sens a fost efectuată la Liceul Academiei de Științe, liceu pe care Babuc l-a calificat drept un exemplu pozitiv pentru reforma care urmează să fie implementată în toate școlil, transmite Hotnews.

„În cadrul Liceului Academiei de Știinte a Moldovei, elevii au în prezent 24 de ore/săptămână, față de 29-30 de ore/săptămână, cum se practică azi în celelalte instituții de învățământ. Cele șase ore rămase sunt folosite de elevi pentru extensii la materiile selectate de ei înșiși, pentru activități de cercetare, dezvoltare personală și voluntariat”, se spune în comunicatul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Atât profesorii, cât și elevii din cadrul instituției au subliniat necesitate implementării reformei curriculare. Totodată, acești au menționat că programa școlară trebuie individualizată, astfel încât să se axeze pe necesitățile de studiu ale elevilor și să se poate concentra pe materiile care urmează să le studieze la universitate.

Anterior, ministrul Babuc a anunțat că va fi inițiată o amplă reformă curriculară, astfel încât să scoată povara numărului mare de discipline școlare de pe umerii elevilor, dar și cea privind numeroasele rapoarte de pe umerii cadrelor didactice. Înainte de a iniția acest proces, Ministerul urmează să se consulte cu elevii și profesorii din școli.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share