Curtea de Apel Chișinău va examina implicarea Maiei Sandu în campania PAS

După ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că solicitarea Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor în care afirmă că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar folosi imaginea preşedintei Maia Sandu în campania electorală nu ține de competența CEC, aceștia s-au adresat la Curtea de Apel, scrie tv8.md

Potrivit documentului, ședința în care va fi analizată solicitarea Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor împotriva CEC va avea loc în data de 17 iunie.

Precizăm că, reprezentanții CEC au menționat că s-a constat că examinarea acesteia nu ține de competența Comisiei Electorale Centrale, solicitarea fiind restituită. „Prin urmare, potrivit art. 72 (1) din Codul electoral, că restituim contestația pentru a fi depusă direct la instanță”, se arată în răspuns.

Total
0
Shares
Total
0
Share