Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a primit la Palatul Elisabeta reprezentante ale Asociației Femeilor în Inginerie, Știință și Tehnologie (AFIST).
Întâlnirea a evidențiat contribuția femeilor la dezvoltarea domeniilor științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii din România. AFIST promovează excelența profesională, echilibrul și inovația, sprijinind participarea femeilor în domeniile tehnico-științifice și consolidarea unei societăți moderne și incluzive.
Activitatea asociației se desfășoară în patru direcții principale: mentorat pentru tinerele aflate la început de carieră, educație prin promovarea echilibrului de gen în domeniile STEM, cultură prin dialog între știință și artă, și oportunități profesionale, prin legături între mediul academic, economic și tinerii specialiști.