Decizia Curții Supreme de Justiție în “dosarul Traian Băsescu versus Igor Dodon”

dodon, basescu, persona non grata, modlova romania, unire, pun

Examinarea admisibilității recursului în dosarul Traian Băsescu versus Igor Dodon la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a fost amânată pentru 24 octombrie 2018, transmite Radio Chisinau.

CSJ a examinat ieri, în lipsa părților, cererea privind „admisibilitatea recursului” înaintată de apărarea fostului președinte al României, Traian Băsescu, împotriva deciziei Curții de Apel care a menținut hotărârea primei instanțe privind anularea de către Igor Dodon a decretului prin care fostul lider de la Cotroceni obținea cetățenia R. Moldova.

Magistrații au decis că cererea lui Traian Băsescu împotriva lui Igor Dodon este neîntemeiată.

Menționăm că fostul președinte al R. Moldova, Nicolae Timofti, i-a acordat lui Traian Băsescu și soției acestuia cetățenia R. Moldova în 2016, iar Igor Dodon a decis retragerea acesteia ex-liderului de la București, invocând motivul că acesta ar fi ascuns că este urmărit penal în perioada când a obținut-o.

Decizia Curții Supreme de Justiție, dosarul Traian Băsescu versus Igor Dodon, cetatenia republicii moldova, nicoale timofti, chisinau bucuresti 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share