Decizia Guvernului RM: persoanele asigurate vor beneficia de mai multe medicamente compensate

guvernul filip, la farmacie, pastile, medicamente, cancer

Persoanele asigurate vor beneficia începând de vineri, 22 iunie, de mai multe medicamente compensate. Prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) a fost extinsă cu 11 denumiri comune internaţionale.

Astfel, în listă au fost incluse glimepiridum pentru tratamentul diabetului zaharat şi brimonidinum+timololum pentru tratamentul glaucomului, ambele cu rata de compensare de 100%.

Cu rata medie de 70% vor fi compensate mai multe medicamente noi, destinate tratamentului maladiilor cardiovasculare, şi anume: telmisartanum în cazul pacienţilor hipertensivi cu diabet zaharat; nebivololum – celor hipertensivi cu insuficienţă cardiacă, cu vârsta de peste 65 de ani; perindoprilum – pacienţilor hipertensivi cu cardiopatie ischemică şi infarct miocardic; carvedilolum – celor cu angină pectorală stabilă, insuficienţă cardiacă.

De asemenea, urmează a fi compensate două noi preparate pentru tratamentul episodic în staţionarul de zi, cabinete de proceduri/săli. Este vorba despre pantoprazolum pentru ulcerul gastric, ulcerul duodenal, doar pacienţilor cu maladii cardiovasculare, diabet zaharat; pregabalinum pentru tratamentul episodic al neuropatiei diabetice. Pentru adulţi, medicamentele respective vor fi compensate parţial, cu rata medie de 70%.Copiii vor beneficia de compensarea integrală a costurilor acestor preparate.

Un alt medicament inclus în listă – aceclofenacum – pentru tratamentul cronic al artritei reumatoide, osteoartritei va fi compensat în medie cu 50%.

Lercanidipinum pentru tratamentul maladiilor cardiovasculare în cazul pacienţilor hipertensivi cu intoleranţă la amplodipinum şi salmeterol xifonat/propinat de fluticasonum pentru bronhopneumopatia obstructivă cronică şi astmul bronşic vor fi compensate în medie cu 30%.

Totodată, trei denumiri comune internaţionale de medicamente, care până acum erau prescrise în tratamentul episodic, organizat în sala de tratamente/staţionar de zi, vor fi prescrise pentru tratament de durată. Acestea sunt valsartanum pentru tratamentul maladiilor cardiovasculare la pacienţii hipertensivi cu insuficienţă cardiacă şi diabet zaharat, diclofenacum pentru tratamentul artritei reumatoide, osteoartritei şi allopurinolum în cazul gutei.

Lista medicamentelor compensate poate fi consultată la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM (0 800 99999) şi accesată pe site-ul CNAM, la rubrica “Medicamente compensate”.

Total
0
Shares
Total
0
Share