Declarația lui Alexandru Jizdan despre reținerea lui Alxeandru Pînzari

Alexandru Jizdan, ex-ministru al Afacerilor Interne, secretarul general al PDM, despre reținerea lui Alexandru Pînzari:

”Specificul cazului pentru care Alexandru Pînzari a fost arestat, permite unor televiziuni și unor formatori de opinie, în ghilimele, să manipuleze la greu opinia publică.

Întâi de toate, toată informația care a fost făcută publică este secret de stat. Despre aceste lucruri nu se vorbește în public și asta o cunosc toți cei care înțeleg ce înseamnă activitate operativă.

Direcțiile operative din cadrul MAI au mai multe surse operative, numărul cărora nu-l pot spune deoarece este secret de stat, dar toți agenții, rezidenții, ofițerii deplin conspirați, sunt racolați și atrași la colaborare conform uneia și aceleași proceduri. Așa a fost și în cazul lui A. Pinzari. Despre identitatea sursei cunoaște doar persoana care l-a racolat. Șeful care semnează contractul, nu știe care-i identitatea reală, cunoaște doar pseudonimul și asta este un lucru obișnuit pentru lucrătorii operativi.

Alexandru Pînzari a fost reținut, apoi arestat pentru că a semnat un document, unde era scris că poliția angajează un oarecare Ion Pădure pentru activitate secretă. Pe parcursul a 3 ani cât a fost șeful IGP, Alexandru Pînzari a semnat contracte pentru Vasile Roată, Dumitru Catălmult, Nicolae Nasgros, ș.a.

Dacă e să încercăm a înțelege logica acestui dosar, atunci arestări ar trebui să fie pentru toate aceste cazuri, dar aici există o mică nuanță, ei nu sunt finii lui Plahotniuc.

Este o abatere enormă și neatentă de la legislația care reglementează activitatea operativă, în special cea ce ține de atragerea la colaborarea confidențială, deoarece acest precedent, va crea mari dificultăți în viitor.

Cine a activat în serviciile operative și a lucrat cu agentura, înțelege că acest proces nu seamănă deloc cu funcționarea unei linii de producere a obiectelor de uz casnic. Obținerea informației operative este o activitate complexă și este cu neputință să prezici numărul și calitatea informației pe care o va furniza agentul. Ceea ce cunosc toți lucrătorii operativi este că divulgarea identității sursei este o o greșeală fatală care poate aduce consecințe drastice. De aceea atunci când este de ales între rezultate și securitatea agentului, desigur că primordial este securitatea lui.

Personal am avut surse care uneori perioade îndelungate nu furnizau nimic, iar acest lucru era analizat și înțeles atât de către mine, cât și de superiorii mei.

În cazul când se constată că sursa nu mai prezintă interes pentru sistem, ea pur și simplu este exclusă din rețea, prin aceleași reguli de confidențialitate.

Întrebarea retorică către toți veteranii și actualii angajați ai serviciilor operative: toate sursele D-voastră prezintă informații veridice sistematic? În cazul când sursa nu prezintă informații, mergeți la procuratură și-l atrageți la răspundere penală? Faceți publică identitatea lui? Desigur că nu. Acest lucru este tabu pentru noi.
Am auzit mai mulți analiști în ghilimele care s-au dat cu părerea despre acest caz, dar nu am auzit să se expună nici un profesionist din domeniu. Iată azi e cazul să vă explic.

Cu cât mai odioasă este persoana atrasă la colaborare, cu atât mai reușită se consideră racolarea. Nu se racolează oameni care duc un mod simplu de viață și nu comunică cu contingentul special. Se atrag la colaborare narcomani, persoane cu antecedente penale, persoane care sunt în contact cu mediul criminogen sau sunt acolo unde statul are interes.

Pentru mine este dureros să văd ce se întâmplă. Am discutat cu mai mulți angajați care astăzi gestionează acest domeniu și am auzit îngrijorări.

Chiar dacă toți am cunoscut despre acest dosar cu mult înainte de arestări, nimeni nu a fugit, nu a încercat să influențeze procurorul, nu a încercat să distrugă probe. Vorbim despre un caz consumat în 2017. Au trecut 4 ani. Arestările au început cu o săptămână înainte de alegeri, iar spațiul public a fost umplut cu informații de denigrare a celor arestați, cât și a mea personală cu mult înainte.

Vor răspunde oare pentru minciunile spuse public Slusari, Moțpan și Grigorciuc?

Și de ce anume ei? De ce se insistă că eu sunt asociat în compania Tirex? Doar acest lucru este ușor de verificat.

Este un exemplu clasic de manipulare și diabolizare a unei persoane. Cum a funcționat?

Jizdan este prieten cu Pînzari.

Feciorul lui Pînzari este cu acțiuni la o firmă ce are afaceri cu Tirex.

De aici au concluzionat că și Jizdan are acțiuni la Tirex.

Fiind oameni inteligenți, vă dați seama ce prostii sunt astea și cât de lipsită de credibilitate este sursa acestor minciuni.

Declar public, cu maximă responsabilitate: nu am avut și nici nu am nimic cu Tirex. Este o minciună menită să facă din mine și A. Pînzari persoane diabolice, iar acest lucru îl face un grup de oameni plătiți cu informație care vine din aceeași sursă.

Istoria arată că într-o zi toate devin evidente și clare. Așa va fi și aici. Toți cei care încearcă să creeze o stare de presiune publică și inventează fake-news, vor recunoaște altădată că au fost plătiți s-o facă.

Și în încheiere.

Fiind ministru de interne, am fost informat printr-o scrisoare de către delegația Uniunii Europene, iar apoi în cadrul unei întrevederi personale cu Peter Michalco despre faptul că în Republica Moldova prea ușor se recurge la arestări. Am luat act de această observație și încercam ca arestul, totuși să rămână o măsură extremă.

Azi e foarte greu de arestat persoane care au săvârșit furturi, jafuri, răpiri de automobile. Nu sunt în detenție cei care au prejudiciat bugetul statului, care au furat miliardul, au fost eliberați înainte de termen mulți din cei care trebuiau să-și ispășească tot termenul.

Dosare peste dosare, cu toate probele stau ani la rând neatinse, iar aici au găsit pe Pînzari și Jizdan ca să demonstreze munca asiduă?

Se plimbă prin Europa nestingherit cei care ar trebui arestați, În schimb l-au reținut pe A. Pînzari, care de la 14 ani poartă uniformă militară, a fost la război, a dat jurământul Republicii Moldova, a luptat cu criminalitatea în anii ’90 și a jertfit mult în viața personală.

Ce pericol pentru societate prezintă Alexandru Pînzari, care prin definiție este un luptător pentru securitatea statului?

Reiterez poziția Partidului Democrat, prin care garantăm că Alexandru Pînzari, fiind în libertate nu se va eschiva de la procesul de anchetă. Această garanție a funcționat în cazul a doi deputați din partidul “Șor”, dar nu și în cazul unui militar. Concluziile vin de la sine.

Toate trec. Va trece și asta. Doar că într-o zi vor veni răspunsurile la întrebările pe care ni le punem noi, cei care suntem angajați ai serviciilor operative și în baza acestor răspunsuri, vom veni și cu concluzii.

Îndemnăm societatea să nu se lase manipulată de cei care fac jocuri murdare. Vina lor întotdeauna s-a demonstrat, mai devreme sau mai târziu. Și banii nu îi vor mai ajuta. Pentru că există ceva mai mult decât asta – onoarea, demnitatea și cuvântul de ofițer.”

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share