Politic

Declarația „Pentru Moldova” în legătură cu intenția PAS de a împiedica numirea unui nou Guvern

Pinterest LinkedIn Tumblr

Platforma parlamentară „Pentru Moldova” consideră că intenția celor din „Partidul Acțiune și Solidaritate” de a cere deputaților Parlamentului Republicii Moldova să se angajeze, sub propria semnătură, că nu se vor prezenta la ședințele legislativului, depășește orice limită a bunului simț și manifestă iresponsabilitate totală față de cetățeni și instituțiile statului. După ce Curtea Constituțională i-a amintit că legea nu se face după bunul ei plac, Maia Sandu a găsit o nouă modalitate trăsnită de a-și îndeplini ambițiile politice.

Dincolo de absurditatea situației, ceea ce ne cere președintele este un abuz fără precedent și o imixtiune brutală în activitatea Parlamentului, prima și cea mai importantă instituție în stat. Îi amintim, pe această cale, președintelui Maia Sandu că Legea Supremă explică, negru pe alb, cum, când și în ce condiții pot fi declanșate alegeri parlamentare anticipate. Toate celelalte căi sunt ilegale, iar orice deviere și abuz înseamnă uzurparea puterii de stat.

De asemenea, îi mai atragem atenția că deputații au obligația constituțională de a adopta legi și hotărâri, inclusiv de a decide asupra numirii Guvernului, și că este la discreția lor să voteze pro sau contra. Nici măcar funcția de președinte nu-i dă dreptul să intervină și să împiedice buna funcționare a Parlamentului. Constatăm cu regret că, la nicio lună de la învestirea în funcția de președinte, Maia Sandu a reușit să demonstreze incompetență crasă și lipsă totală de respect pentru Lege și cetățeni.

Această propunere aiurită atinge cu succes limitele absurdității politice promovate de PAS. Deputații nu sunt niște jucării din sertarele Maiei Sandu, care pot fi scoase și băgate la loc după cum îi convine șefului statului. Deputații au fost învestiți cu votul oamenilor, care i-au mandatat să lucreze pentru cetățeni, dar nu să fie niște piese de mobilier. Această idee demonstrează că PAS habar nu are ce înseamnă un comportament politic civilizat. Îi îndemnăm la responsabilitate pe ceilalți deputați din Parlament, care n-au fost afectați încă de această nebunie.

Amintim că platforma „Pentru Moldova” își asumă responsabilitatea de a forma un guvern anti-criză, care să gestioneze Republica Moldova până la alegerile parlamentare anticipate. În situație de criză, țara trebuie administrată eficient de un Guvern și un Parlament funcțional, cu drepturi depline.

Comunicat de presă

loading...

Comments are closed.