DECLARAȚIE // Autoritățile sporesc presiunea asupra Blocului „Victorie” pe fundalul creșterii ratingului acestei forțe de opoziție

Președintele Partidului „Șansă”, componentă a blocului politic „Victorie”, a fost reținut nejustificat timp de aproape trei ore pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) în seara zilei de 28 mai curent. Alexei Lungu se întorcea de la forumul BRICS, când a fost oprit de forțele de ordine. Solicitarea legală de a prezenta un document motivator, sau cel puțin, de a prezenta argumentele, pentru care liderul „Șansă” a fost reținut și nu i s-a permis să intre în țara sa, a fost ignorată de reprezentanții structurilor de stat.

„Am cerut să mi se prezinte documentele în baza cărora am fost reținut. Mi s-a spus pe față, că nu-mi arată nimic. Nu mi-au fost aduse la cunoștință motivele reținerii și nici nu s-a făcut o verificare suplimentară”, a declarat Lungu.

Liderul „Șansă” explică acest incident prin succesele blocului „Victorie” și prin încrederea tot mai mare a cetățenilor față de această forță politică. Guvernarea sporește presiunea asupra opoziției pe fundalul unei scăderi rapide a propriului rating.

„Totul este clar și fără răspunsul la solicitarea mea. Guvernarea pierde lupta politică pe toate fronturile și, cu cât se apropie alegerile, cu atât mai multe vor fi astfel de provocări. Există instrucțiuni din partea grupului criminal PAS să fim presați, intimidați, să fim terorizați prin cele mai diferite metode și instrumente”, a declarat Lungu.

Liderul “Șansă” a mai afirmat, că și cu o zi înainte a fost reținut la punctul de control Leușeni. Politicianul a subliniat că avocații blocului „Victorie” se ocupă de aceste abuzuri din partea actualei guvernări, care ar trebui să înceteze imediat.

Amintim că astfel de cazuri au avut loc în repetate rânduri la AIC. Cetățenii moldoveni au fost reținuți ilegal timp de mai multe ore, fără a li se oferi apă și hrană. Nu li s-a permis la fel să ia legătura cu rudele și avocații lor. Oamenii reținuți au fost percheziționați ilegal, amenințați, iar unora dintre ei li s-au confiscat banii.

„Toate aceste obstrucții nu fac decât să ne călească și să ne întărească în ideea că procedăm corect. După ce ne-am alăturat blocului „Victorie”, am devenit mai puternici”, a rezumat Lungu.

Total
0
Shares
Total
0
Share