Declarație: Probele aduse de procurori în dosarul Marinei Tauber sunt penibile şi lipsite de sens, iar decizia CAC este abuzivă

Probele aduse de procurori în dosarul Marinei Tauber sunt penibile şi lipsite de sens, iar decizia Curţii de Apel Chişinău de a îl lăsa pe deputat după gratii este abuzivă şi arată că ceea ce se întâmplă astăzi este mai grav decât în perioada statului capturat. Declaraţiile aparţin avocatului Marinei Tauber, Iulian Bălan, făcute după decizia instanţei, scrie adevărul.ro

„Nu cred că pe cineva a uimit soluţia Curţii de Apel Chişinău, deoarece noţiuni precum stat de drept, proces echitabil s-au pierdut în negura vremii, a rapoartelor ong-iştilor şi a declaraţiilor politice. Şi nu o spun doar eu sau colegii mei, o spune statistica Curţii de Apel Chişinău, care pe bandă rulantă, mai mult de 90 la sută din recursurile avocaţilor le respinge neîntemeiat. E mai grav decât în perioada statului capturat. Această cauză este mai mult decât despre Marina Tauber, este despre dreptul la un proce echitabil, despre statul de drept şi despre toţi cei care aplaudă în frenezie încarcerarea Marinei Tauber. Vreau să vă spun că mâine, peste o lună, vor veni după dumneavoastră şi în baza aceloraşi probe penibile vă vor încarcera şi va fi mult mai greu să bateţi din palme. Şi va fi păcat”, a declarat Iulian Bălan.

În acelaşi timp, avocatul Aurel Colenco susţine că decizia instanţei s-a bazat doar pe presupuneri şi nicio probă nu a demonstrat că Marina Tauber ar fi comis vreo ilegalitate.

„Decizia Curţii de Apel este un precedent foarte grav. Am prezentat în faţa instanţei probele scrise, care dovedesc faptul că nici Partidul „ŞOR”, nici Marina Tauber, nu au avut vreo tangenţă cu achitările (oferite interpreţilor la concertul care urma să aibă loc pe data de 19 iunie n.a) care sunt imputate în bănuiala rezonabilă. Mai mult, am prezentat declaraţiile scrise ale lui Filip Kirkorov, am prezentat declaraţiile scrise ale administratorului firmei de evenimente, am prezentat contractul dintre compania de evenimente cu o persoană fizică, care este Valico Veceaslav. Mai mult, noi am solicitat interogarea lui Valico. Nicio probă din dosar nu relevă cu certitudine că artiştii au primit aceşti bani. Concertul nu a avut loc, banii nu au fost achitaţi. Instanţa s-a bazat pe unele presupuneri ale unor persoane care discută în alte împrejurări despre alte persoane şi în baza acestor discuţii este învinuit Marina Tauber”, a declarat Colenco.

Avocatul a mai spus că instanţa nu a argumentat de ce Marinei Tauber nu poate să-i fie aplicată o măsură preventivă non-privativă de libertate.

„Adică o persoană cu articol de trădare de patrie, care prevede închisoarea pe viaţă, care mai este şi bărbat, poate să fie în arest la domiciliu, iar o femeie, cu paşaport diplomatic este închisă. Noi am fost gata să predăm ambele paşapoarte, inclusiv cel diplomatic. Pe altă cauză, cu învinuire mult mai gravă, i-a fost aleasă măsura de nepărăsire a localităţii”, a adăugat avocatul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share