DECLARAȚIE // Reforma patentelor a eșuat

Reprezentanții foștilor deținători de patente din diferite raioane ale țării susțin că, la jumătate de an de la reforma patentelor, inițiativa guvernanților de a face din patentari oameni de afaceri și directori de firmă a eșuat lamentabil. Potrivit lor, mai mult de jumătate din cei peste 5 mii de patentari, adică 5 mii de familii, au plecat la muncă peste hotare, iar 90% din cei rămași, care au încercat să înregistreze o afacere individuală, nu și-au deschis firmele până la capăt, oprindu-se doar la etapa de a semna un contract de activitate cu piețele. Și aceasta pentru că activitatea independentă necesită costuri suplimentare pe care nu și le pot permite.

Într-o conferință de presă la IPN, Ruslan Verbițchi, reprezentant al deținătorilor de patentă din orașul Chișinău, a declarat că intenția de a distruge businessul mic și mijlociu, de a închide piețele în favoarea agenților economici mari și a descuraja activitățile întreprinzătorilor locali nu poate duce la creșterea economiei și consolidarea societății. Dimpotrivă, toate astea duc la dispersare și condamnare la sărăcie.

Olga Ciapchi, reprezentant al deținătorilor de patentă din raionul Ștefan Vodă, a spus că vrea să muncească acasă pentru că își iubește țara și vrea să rămână alături de copii. „Atunci când guvernarea va găsi curajul să ne cheme la un dialog pe bune, vom fi gata oriunde și oricând să punem umărul de a ridica prosperitatea acestei țări. O țară fără oameni este nimic”, a menționat Olga Ciapchi.

Eleonora Țurcanu-Herghelegiu, reprezentantă a deținătorilor de patentă din raionul Căușeni, a menționat că autoritățile susțin că această reformă a fost prietenoasă, lucru neadevărat „Eu cum să înțeleg, domnule ministru și ceilalți de la guvernare, dacă la primul control neplanificat, inopinat, o mică greșeală a colegilor noștri care sunt în activitate independentă se sancționează cu amendă de la 5 la 15 mii de lei, dacă nu eliberezi bonul fiscal. Ăsta se cheamă un regim prietenos? Dar unde sunt cei trei ani cu care vă lăudați că vor fi controale doar cu caracter consultativ. O altă capcană a fost că vom plăti mai puțin. A fost o capcană, intenționat s-a lichidat patenta în favoarea monopolului și a rechinilor mari”, susține Eleonora Țurcanu-Herghelegiu

Amrahov Mirza, reprezentant al deținătorilor de patentă din municipiul Bălți, a spus că după interdicția patentelor oamenii au făcut numeroase apeluri la autorități. Majoritatea dintre ei sunt pensionari, care au lucrat mai bine de 15 ani la piață. Ei nu sunt oameni de afaceri, ci oameni simpli care își câștigau bucata de pâine. Bărbatul a prezentat o listă cu semnăturile a circa 600 de foști deținători de patentă din piețele din municipiul Bălți și i-a îndemnat și pe alții să se alăture petiției prin care să le ceară autorităților să fie lăsați să activeze în bază de patentă. Și până la identificarea unei soluții, ei cer instituirea unui moratoriu la controale și la aplicarea amenzilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share