Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de primăvară a APCE

Delegația Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) participă la sesiunea de primăvară a APCE. Aceasta se desfășoară în perioada 19-22 aprilie, la Strasbourg.

Din delegație fac parte vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea – președintele delegației, vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi, deputații Gaik Vartanean, Liviu Vovc și Monica Babuc.

În contextul Președinției Consiliului Europei exercitate de Germania, Cancelarul german Angela Merkel, precum  și Ministrul de Stat pentru Europa, Michael Roth, vor lua parte la sesiunea de primăvară a APCE.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, precum și Secretarul general al organizației, Marija Pejčinović Burić, vor ține discursuri, în cadrul Sesiunii.

Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Dunja Mijatovic, va prezenta raportul anual pentru 2020. Adunarea urmează să acorde premiul ”Vaclav Havel” în domeniul drepturilor omului.

Printre subiectele incluse pe ordinea de zi a sesiunii APCE figurează  și o rundă de dezbateri pe marginea viziunii Adunării cu privire la prioritățile strategice ale Consiliului Europei și o dezbatere comună privind încălcările drepturilor omului și necesitatea reformei electorale în Belarus.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în contextul vizitei sale oficiale la Consiliul Europei, va ține, astăzi, un discurs, în plenul APCE.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share