Democrații cer apeduct peste Prut

Deputaţii democraţi l-au invitat astăzi la şedinţa Fracţiunii PDM pe ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ion Perju.

Parlamentarii au solicitat ministerului de resort să urgenteze procedurile de semnare şi implementare a Acordului interstatal dintre Republica Moldova şi România privind construcţia unor apeducte. În acest sens, urmează a fi asigurată interconectarea reţelelor de aprovizionare cu apă dintre S.A. „Apă Vital Iaşi” şi reţele de aprovizionare cu apă din raioanele Ungheni, Nisporeni, Făleşti şi Glodeni. Solicitarea vine în urma multiplelor adresări din partea cetăţenilor din aceste raioane.

Deputaţii democraţi au cerut responsabililor din domeniu să elimine impedimentele existente şi să elaboreze un plan comun de acţiuni, care să asigure realizarea acestui proiect cu impact social enorm pentru oameni.

De asemenea, în cadrul şedinţei au fost abordate problemele compensării pierderii agricultorilor care au avut de suferit în urma secetei şi a ploilor cu grindină din ultima perioadă, necesitatea majorării fondului ecologic, celui de subvenţionare a agriculturii şi a celui de dezvoltare regională, a subvenţionării culturilor cu valoare adăugată înaltă şi a creşterii exportului de produse agricole.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share