Deputata Platformei Parlamentare „Pentru Moldova” Eleonora Graur a amenajat un teren de joacă pentru copii

Un teren de joacă modern pentru copii a fost inaugurat în localitatea Mincenii de Sus, raionul Rezina. Inițiativa aparține deputatei Eleonora Graur, aleasă de pe circumscripția uninominală nr.13, cu susținerea unor agenți economici, anunță pagina de Facebook a Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, transmite Telegraph.md, cu referire la Oficial.md

Terenul a fost inaugurat duminică, 8 noiembrie, iar la festivitate au participat copii din localitate, dar şi părinții acestora. Aceștia au avut parte de o sărbătoare frumoasă.

În cadrul evenimentului, deputata a remarcat că și în satele țării trebuie create condiții bune pentru educația și dezvoltarea copiilor din localitățile rurale.

„Copii sunt tot ce are mai scump o țară şi merită să aibă mai multe oportunități, iar investiția în educația și dezvoltarea copiilor este una dintre cele mai importante. În acelaşi timp, sunt de părerea că și copiii de la sate trebuie să aibă aceleași condiții ca și cei de la orașe, nu doar la capitolul educație, dar şi la petrecerea timpului liber”, a spus deputata Eleonora Graur.

Deputata a reiterat că educația şi dezvoltarea copiilor este printre prioritățile sale şi, din calitatea sa de deputat, va continua să susțină şi să caute investiții pentru astfel de proiecte pentru localitățile din țară. Ea a mulțumit agenților economici, care au răspuns la apelul său pentru realizarea acestui frumos și necesar proiect.

Eleonora Graur se numără printre inițiatorii Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, formată din fracțiunea Partidului „ȘOR” și 5 deputați neafiliați, care are ca scop relansarea dialogului constructiv în Parlament şi direcționarea efortului deputaților spre realizarea proiectelor importante pentru cetățeni şi pentru dezvoltarea localităților Moldovei. Platforma este deschisă pentru parlamentarii din toate fracțiunile.

Poziția oficială a PDM privind turul doi al alegerilor prezidențiale

Total
0
Shares
Total
0
Share