Deputații lui Șor propun ca activitatea în bază de patentă de întreprinzător să poată să fi desfășurată nelimitat

Deputații fracțiunii Partidului „ȘOR” solicită modificarea mai multor articole din Legea cu privire la patenta de întreprinzător, astfel încât să nu existe termen de valabilitate pentru aceste acte și să nu se pună problema de eliminare a patentelor. Un proiect de lege în acest sens va fi înregistrat la Parlament. Anunțul a fost făcut de către deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, în cadrul unui briefing de presă.

„Pentru zeci de mii de oameni, activitatea în baza patentei de întreprinzător este singura sursă de existență, în condițiile în care salariile și pensiile sunt mizere. Oameni, care aduc anual milioane de lei în buget, timp de 20 de ani, au fost nevoiți să stea pe baricade pentru a-și apăra drepturile. De asemenea, au fost folosiți de diverși politicieni, care nu urmăreau decât să-și atingă scopurile politice și să obțină dividende pe seama suferinței patentarilor”, a declarat deputatul Vadim Fotescu.

Parlamentarul a mai semnalat faptul că micii întreprinzători sunt lipsiți de siguranța zilei de mâine, fiind nevoiți an de an să-și prelungească patentele și să cheltuiască bani din bugetul familiei pentru achitarea taxelor acestora. În plus, pandemia de coronavirus i-a afectat foarte mult, inclusiv pe micii întreprinzători, care au fost nevoiți să-și închidă afacerile.

„Datorită modificărilor Legii cu privire la patenta de întreprinzător, propuse de deputații Partidului „ȘOR”, micii comercianți vor reuși să supraviețuiască în această perioadă grea și nu numai. Păstrarea patentelor le va oferi oamenilor dreptul de a activa, în continuare, legal, vor fi menținute locurile de muncă existente și va asigura creșterea volumului de vânzări pe piața internă de consum”, a adăugat Fotescu.

Conform actualelor prevederi ale legii, patentele de întreprinzător pentru persoanele care activează în domeniul comerțului cu amănuntul sunt valabile până la finele anului 2022. Anterior, Partidul „ȘOR” pleda pentru un termen de valabilitate al patentelor de până la cinci ani. Acum, însă, reprezentanții formațiunii consideră că nu ar trebui să existe un termen pentru aceste acte prin care se confirmă dreptul de exercitare a comerțului sau a profesiei libere.

„Termenul de valabilitate pentru patente a fost stabilit încă înainte de pandemie, de criza în care ne aflăm acum. În condițiile în care, zilnic, asistăm la o creștere galopantă a prețurilor pentru produsele de primă necesitate, la dificultățile de ordin social, la lipsa tot mai acută a locurilor de muncă bine plătite, în mod evident, patentele de întreprinzător nu trebuie să fie eliminate, deoarece mii de persoane și familiile lor vor avea de suferit. Mai ales în condițiile în care statul, în perioada pandemiei, nu a elaborat politici viabile pentru susținerea micilor întreprinzători”, a mai spus deputatul Partidului „ȘOR”.

În cadrul briefingului de presă, parlamentarul Vadim Fotescu a vorbit și despre importanța rolului micilor afaceri.

„Este demonstrat faptul că micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creșterii economice. Ca urmare a dezvoltării acestui sector, în multe state ale lumii au crescut prosperitatea și nivelul de trai. Pentru a avea o economie puternică este nevoie de o politică fiscală consecutivă și predictibilă. La noi, însă, fiecare guvernare a făcut ce a vrut și a pus presiune pe afacerile mici și mijlocii. Este timpul să încetăm această practică. Să le dăm posibilitatea oamenilor să muncească și să câștige decent. Ar trebui să transmitem un semnal clar că statul susține businessul mic și oamenii care contribuie la dezvoltarea lui trebuie să fie siguri în ziua de mâine, vor putea merge liniștiți la serviciu, ca să câștige bani pentru familiile lor.

Datele statistice prezentate de Serviciul Fiscal de Stat, din data de 31 decembrie 2020, arată că numărul total de patente de întreprinzător valabile a fost de aproximativ 11,5 mii. Proprietarii acestora au achitat impozite de peste șase milioane de lei. Puțin mai mult de jumătate dintre aceste patente, mai exact, aproape 5,7 mii, sunt cele din domeniul comerțului cu amănuntul în tarabe, chioșcuri, pavilioane și altele. La mare distanță, urmează patentele acordate persoanelor fizice, care prestează servicii de coafură și cosmetologie, iar pe locul al treilea, sunt patentele acordate celor care oferă servicii de instruire.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share